O grădiniţă din Tanacu, cu 21 preşcolari, a fost închisă de autorităţile sanitare după ce acestea au constatat că unitatea este plină de şoareci, iar copiii sunt ţinuţi în săli de clasă cu un miros de substanţe chimice necunoscute, autorităţile locale susţinând însă că este vorba de un singur şoarece care a avut „toată vara la dispoziţie să roadă două-trei hârtii acolo”.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a dispus, la o săptămână de la începerea noului an şcolar, suspendarea cursurilor la grădiniţa din localitatea Tanacu, după ce s-a constatat că cei 21 de copii care frecventează respectiva unitate sunt expuşi unor riscuri imediate din cauza condiţiilor igienico-sanitare precare.
Construită în urmă cu cinci ani, grădiniţa era plină de şoareci şi cu un miros puternic de substanţe chimice necunoscute în momentul controlului făcut de autorităţile sanitare, deficienţe care ar fi putut afecta sănătatea preşcolarilor.
„La data controlului, în unitatea de învăţământ au fost găsite excremente de rozătoare, mobilier vechi, rechizite aflate intr-o stare de degradare ca urmare a contactului cu rozătoarele şi un microclimat necorespunzător din cauza mirosului de substanţe chimice de provenienţă necunoscută. Cursurile vor putea fi reluate la cererea conducerii grădiniţei doar atunci când, în urma unui nou control, vom constata că deficienţele găsite vor fi remediate astfel încât să fie îndeplinite condiţiile igienico-sanitare de funcţionare„, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.
De partea cealaltă, autorităţile locale din Tanacu recunosc deficienţele găsite la grădiniţă, însă spun că este vorba doar de un singur şoarece, iar mirosul puternic este dat de apa infiltrată pe sub linoleum în sălile de clasă.
„Nu este vorba decât de un singur şoarece care a ajuns în unitate prin canalizare şi a avut toată vara la dispoziţie să roadă două-trei hârtii acolo. În ceea ce priveşte mirosul reclamat de cei de la DSP, acesta este dat de infiltraţiile de apă pe sub linoleum care au apărut în urma unei defecţiuni la un calorifer. Ne-am însuşit cele constate în urma controlului şi vom remedia toate deficienţele”, a precizat primarul comunei Tanacu, Dănuţ Dumitriu.
Autorităţile din Tanacu susţin că problemele de la grădiniţa din localitate vor fi rezolvate în cursul acestei săptămâni astfel încât cursurile să fie reluate de la 1 octombrie.