Cei aproximativ 150 de pasageri de pe vasul de croazieră vor fi transportaţi cu autocarele pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), de unde o parte vor pleca spre casă, în timp ce alţii îşi vor continua vacanţa, respectiv vor merge în Transilvania sau în Delta Dunării.
Pasagerii au spus că s-au simţit bine şi că nu au simţit niciodată că sunt în pericol.
„Totul a fost distractiv. Noi am făcut plajă şi auzeam motoarele cum încearcă să iasă din nisip. Căpitanul ne-a spus să nu ne facem nicio grijă pentru că am intrat într-un banc de nisip. O să mai venim în România, păcat că am văzut prea puţin din ea. Ne întoarcem din nou în Boston”, a spus un turist.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Dolj, inspector Veronica Constantin, a afirmat că vasul de croazieră a fost scos din bancul de nisip în jurul orei 14.00 şi urmează să ajungă în Portul Bechet.
„În timpul călătoriei de la Bistreţ şi Bechet nu s-au înregistrat incidente. Apoi, poliţiştii de frontieră au întocmit formalităţile, iar pasagerii îmbarcaţi în patru autocare au plecat spre Aeroportul din Otopeni”, a mai spus Constantin.
Sâmbătă la prânz, cei aproximativ 150 de pasageri de pe vasul de croazieră „Primadonna” au fost preluaţi de un bac pentru a fi transportaţi în Portul Bechet.
Vineri şi sâmbătă dimineaţă, două nave au intervenit pentru scoaterea vasului de croazieră din bancul de nisip unde nivelul Dunării atinge doar un metru, însă manevrele au eşuat.
Nava de croazieră „Primadonna” cu aproximativ 150 de pasageri la bord a rămas blocată, joi, într-un banc de nisip în dreptul localităţii Bistreţ, la kilometrul 727, pe Dunăre. Nava de croazieră trebuia să ajungă la Mila 23 în Delta Dunării.