Copilul de 10 ani pierdut pe o plajă din Mamaia a fost găsit

Publicat: 15 08. 2020, 17:14
Actualizat: 23 08. 2021, 15:21

UPDATE 17.20: Copilul căutat în staţiunea Mamaia a fost găsit

Copilul pierdut pe o plajă din staţiunea Mamaia a fost găsit, sâmbătă, de poliţiştii constănţeni. Acesta nu a fost victima vreunei infracţiuni.

Poliţia Constanţa a transmis că a fost găsit copilul de 10 ani, din Dâmboviţa, care s-a pierdut de familie pe o plajă din staţiunea Mamaia.

Acesta a fost găsit de o patrulă mixtă de poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia şi de jandarmi din cadrul G.J.M. Tomis Constanţa.

Băiatul nu a fost victima vreunei infracţiuni.

Familia copilului a anunţat Poliţia că băiatul s-a rătăcit, în jurul orei 13.00 şi nu putut fi găsit. Părinţii au sesizat dispariţia după aproximativ 20 de minute.

Andrei Cristian Ciocoiu are 10 ani şi este din judeţul Dâmboviţa.

„Minorul poartă un slip negru şi este desculţ”, au transmis poliţiştii puţinele elemente după care poate fi identificat.

Cetăţenii care pot furniza informaţii despre acest copil sunt rugaţi să apeleze Poliţia municipiului Mamaia sau Dispeceratul IPJ Constanţa.