Prima pagină » Social » Turiştii au lăsat pe litoral 75 de tone de deşeuri după minivacanţa de 1 Mai

Turiştii au lăsat pe litoral 75 de tone de deşeuri după minivacanţa de 1 Mai

Aproximativ 75 de tone de deşeuri au fost adunate de pe plajele litoralului românesc în urma turiştilor ce şi-au petrecut la mare minivacanţa de 1 mai, cantitatea fiind însă cu aproape o treime mai mică decât cea strânsă anul trecut.
Turiştii au lăsat pe litoral 75 de tone de deşeuri după minivacanţa de 1 Mai
05 mai 2009, 17:08, Social

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, Cătălin Anton, pe întreaga perioadă a minivacanţei de 1 Mai, 40 de angajaţi ai instituţiei au ingienizat plajele în fiecare dimineaţă, astfel încât curăţarea plajelor a fost deja finalizată. Astfel, în cele trei zile de vacanţă a fost ridicată de pe plaje o cantitate de 75 de tone de deşeuri, cele mai multe gunoaie, aproximativ 45 de tone, fiind strânse în zona Eforie – Costineşti.

Deşi numărul de turişti a fost mai mare comparativ cu anul trecut, cantitatea de deşeuri pe plaje s-a diminuat cu aproximativ 30 la sută.     

"Mulţi dintre turiştii prezenţi pe litoral au conştientizat faptul că deşeurile trebuie aruncate în locurile special amenajate, astfel încât multe din plajele litorale au fost curate pe perioada minivacanţei de 1 Mai. Au fost însă şi anumite zone din Costineşti şi Vama Veche, unde unii dintre turişti nu au respectat normele de conduită privind igiena pe plajă", a afirmat Cătălin Anton.

El a mai precizat că DADL va continua acţiunile de conştientizare a cetăţenilor care vizitează litoralul românesc privind păstrarea curăţeniei pe plaje, astfel că, la fel ca în anii precedenţi, instituţia va amplasa, începând din luna iulie, panouri informative şi educative pentru turişti.