Potrivit unui comunict de presă semnat de preşedintele Sanitas, Marius Petcu, între 22 octombrie şi 9 noiembrie vor fi înregistrate conflictele de muncă la direcţiile judeţene de muncă şi protecţie socială şi vor fi completate tabelele nominale cu membrii de sindicat care susţin refendicările Federaţiei şi care vor participa la acţiunile de protest, inclusiv la grevă.
În 12 noiembrie va fi organizată o grevă de avertisment cu întreruperea activităţii între orele 9:00 şi 11:00. În 19 noiembrie, începând cu ora 7:00, membrii Federaţiei vor declanşa greva generală în sistemul sanitar, pe o perioadă nedeterminată. Totodată, Federaţia Sanitas va refuza să prelungească sau să semneze Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară.
Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas şi-a exprimat însă disponibilitatea de a participa la negocieri pentru a rezolva problemele cuprinse în lista de revendicări pentru a evita o situaţie de criză în sistemul naţional de sănătate, a mai transmis Marius Petcu.
Federaţia are şapte revendicări pentru care membrii sindicatelor componente sunt de acord cu declanşarea grevei generale în cazul în care engocierile nu sunt finalizate cu un acord favorabil salariaţilor.
Astfel, sindicaliştii cer majorarea bugetului alocat sănătăţii pentru anul 2008; a salariilor personalului din sistemul sanitar cu 30 la sută; acordarea primei de vacanţă personalului din sistemul sanitar, indiferent de finanţare, începând din 2008; rectificarea bugetului asigurărilor sociale de sănătate pentru 2007, în vederea asigurării cheltuielilor materiale şi de personal şi pentru acordarea primei de stabilitate; acordarea integrală a facilităţilor referitoare la servicii, tratamente şi medicaţie gratuite şi pentru membrii de familie ai salariaţilor din sistemul sanitar, inclusiv investigaţiile medicale clinice şi paraclinice; acordarea primei de stabilitate şi a sporului de prevenţie sanitară pentru întreg personalul din Autorităţile de Săntate Publică (funcţionari publici şi personal contractual) şi acordarea sporului de prevenţie sanitară personalului salarizat de la Capitolul transferuri (cabinete şcolare, medicină sportivă, planning familial, unităţi medico-sociale etc) şi Centrelor de transfuzii.