- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.01.2013, 21:49)
- Catalin Lupasteanu
Gigi Becali: Dacă eu sunt un simbol, atunci procurorul acuză tot poporul care m-a votat
George Becali a vorbit, luni seară, în faţa completului de cinci judecători de la ICCJ, a prezentat o serie de diplome ce i-au fost date de-a lungul timpului şi a arătat că dacă el este un simbol, atunci procurorul trebuie să acuze "tot poporul" care l-a votat pentru a ajunge demnitar al statului.

Gigi Becali: Dacă eu sunt un simbol, atunci procurorul acuză tot poporul care m-a votat (Imagine: Octav Ganea)â
Becali s-a prezentat luni seară la sediul instanţei supreme, după ce a aflat de la avocatul său că procurorii cer o pedeapsă de peste 11 ani de închisoare în cazul său în dosarul privind sechestrarea de persoane.
Parlamentarul a venit la instanţa supremă cu o serie de diplome primite de-a lungul timpului şi a făcut o declaraţie în faţa completului de cinci judecători atunci când i s-a acordat dreptul la ultimul cuvânt.
Gigi Becali le-a arătat judecătorilor, încă o dată, modul în care s-au derulat toate acţiunile premergătoare şi ulterioare aducerii presupuşilor hoţi ai limuzinei sale la barul din Pipera.
"În acea seară, nu ştiu cine m-a pus, ori Dumnezeu, ori diavolul, poate a vrut Dumnezeu să-mi dea o palmă pentru păcatele pe care le am. Am fost la bar să stau cu băieţii. Când am ieşit, afară nu e maşina. Intru la loc în bar, râd. Nu era o problemă pentru mine o maşină de 100 de mii de dolari. Băieţii din bar, că dacă nu găsim maşina or să vină hoţii să mai fure", a povestit Becali.
Acesta a mai arătat că, la acel moment, cunoştinţele sale au dat mai multe telefoane şi i-au localizat pe hoţi. Becali a spus că a mai aflat că hoţii cereau 20 de mii de euro pentru a-i returna maşina, iar el era dispus să dea doar şapte mii. "Le-am zis băieţilor (gărzilor de corp - n.r.): Luaţi şapte mii de aici şi aduceţi maşina. Nu ştiu de ce şi nici nu mai vreau să fac anchetă, dar cred că s-a ştiut că trimit şapte mii de euro. Hoţii ştiau că sunt şapte mii, nu ştiu, cred că cineva a vorbit (...) Primesc un telefon că nu s-au vrut cei şapte mii de euro, că i-au fugărit, că i-au urmărit", a mai arătat Becali.
Gigi Becali a admis că unul dintre presupuşi hoţi era lovit, dar a menţionat că la bar au avut parte de cea mai umană trataţie, în sensul că i-a servit cu băutură, le-a spus tuturor din bar să înceteze cu injuriile şi agresiunile la adresa lor, iar la plecare le-a dat bani pentru taxi.
Întrebat de către judecători de ce la momentul tratativelor privind suma de răscumpărare a maşinii nu au optat să apeleze la Poliţie pentru rezolvarea acestei chestiuni judiciare, aşa cum era legal, Becali a spus: "Păi cum, doamna judecător, e Colentina, Tunari, Pipera...Spuneau apoi: uite Becali, a dat în primire, le-a dus la puşcărie".
Becali a mai spus că "a fost o chestie de omenie" să nu trimită oamenii la puşcărie. "Am greşit eu, recunosc, doamna judecător. Vina mea este că am fost milostiv. Cum să fii arestat pentru că eşti milostiv?", a mai arătat el, în sala de judecată.
În continuare, Gigi Becali le-a prezentat judecătorilor o serie de diplome şi distincţii primite de-a lungul timpului, printre acestea numărându-se "Crucea Moldava", cea "De ctitor şi binefăcător", diploma prin care a luat locul întâi pe ţară pentru creştinism, o alta pentru ajutor acordat Bisericii şi una pentru ajutarea Schitului de la Muntele Athos.
În final, Becali a arătat că el, de vreme ce a fost ales de români într-o funcţie de demnitate publică a statului, reprezintă un simbol. "Dacă eu sunt un simbol, atunci înseamnă că procurorul acuză tot poporul care m-a votat. Eu mă simt terorizat de statul român, de procuror. Nu vreau altceva decât să faceţi dreptate şi să aflaţi adevărul", a mai arătat Becali.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei