În cadrul discuţiilor dintre ministrul Educaţiei şi cadrele didactice din Harghita, inspectorul şcolar general Ştefan Bondor i-a spus ministrului Educaţiei că elevii maghiari din judeţ nu ştiu limba română.
"Elevii noştri nu ştiu să vorbească româneşte. Nu pentru că acest lucru nu se doreşte, ci pentru că trebuie să se găsească alte formule de învăţare a limbii române de către ei", a spus Bondor.
La rândul său, inspectorul Bartolf Hedwig a detaliat, spunând că Harghita s-a situat, în ultimii doi ani, pe cel din urmă loc în ţară în ceea ce priveşte examenele şi testările naţionale la disciplina limba şi literatura română.
"Noi considerăm că nu este greşeala noastră. Programele sunt complicate şi prea sofisticate pentru copiii noştri, care nu vorbesc limba română acasă. Pentru copiii din secuime, accentul trebuie să fie pus pe comunicare", a spus Bartolf.
Aceasta i-a explicat ministrului Educaţiei că, pentru a face o caracterizare de personaj sau o analiză literară pe text, elevii maghiari trebuie să aibă un vocabular bogat în limba română, aspect care nu se regăseşte în realitate, şi a menţionat că de aceea este nevoie de schimbarea metodei de predare.
Potrivit sursei citate, în Harghita lipsesc şi profesorii de limba română.
Ecaterina Andronescu le-a promis profesorilor din şcolile maghiare că va încerca să găsească o rezolvare a acestei probleme.
"Bateţi la o uşă deschisă, sunt de acord să rezolvăm această problemă", a spus Andronescu.
Ministrul a afirmat că va încerca să iniţieze discuţii cu decanii facultăţilor de filologie din zonele în care localnicii au plecat să înveţe şi să îi determine pe cei care se află în ultimul an de studiu să se întoarcă să predea în localităţile de origine.
Pe de altă parte, Ecaterina Andronescu a afirmat că este şi rolul autorităţilor locale să îi motiveze suficient pe absolvenţi să se întoarcă şi să predea la şcolile din judeţ.
Ministrul Educaţiei a promis profesorilor că va reveni în curând în judeţ pentru a continua discuţiile pe această temă.
Ecaterina Andronescu a vizitat, vineri şi sâmbătă, judeţele Covasna şi Harghita, la Miercurea Ciuc întâlnindu-se cu profesori din Harghita, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, primari. Ulterior, ea a vizitat şi Universitatea Sapientia din localitate.
Citeşte şi:
Andronescu promite profesorilor mărirea salariilor şi al 13-lea salariu