Gigi Boeru rămâne în arest

Publicat: 04 11. 2008, 17:25
Actualizat: 06 11. 2012, 09:07

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, ca Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boeru, Nelu Stan, Romeo Ursu, precum şi trei funcţionari – Angelica Bente, Margareta Drăghici şi Georgeta Marinică să rămână în arest preventiv pentru 29 de zile. Totodată, instanţa a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara, pentru 30 de zile, pentru Nicoleta Mirea, Mugurel Oancea Ilisei şi Marius Brădiscan.

Magistraţii l-au întrebat pe avocatul lui Romeo Ursu – acuzat căutat de poliţişti pentru a fi încarcerat- unde se află clientul său, însă apărătorul a spus că nu ştie şi că nu a mai luat legătura cu el din ziua în care s-a judecat arestarea preventivă a acestuia.

Avocaţii celor trei funcţionari publici au cerut cercetarea acestora în libertate, invocând motive medicale şi lipsa probelor, însă instanţa a respins aceste solicitări.

Pe de altă parte, apărătorul lui Gigi Boeru şi a lui Nelu Stan a susţinut că aceştia au cerut funcţionarilor informaţii despre terenuri de la funcţionari, legal, în baza Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Procurorul de şedinţă a arătat, însă, că din interceptările telefonice reiese că cei cercetaţi au cerut informaţii despre 30-40 de imobile, nu doar despre cele prezentate în dosar.

"Fără contribuţia funcţionarilor publici, fără dezvăluirea unor informaţii şi traficarea infleunţei lor asupra altor angajaţi ai statului, nu s-ar fi reuşit niciodată crearea unui grup infracţional", a spus procurorul.

În urmă cu o săptămână, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea acestora pentru tentativa de a obţine în mod fraudulos a unui teren de 300 de metri pătraţi din Intrarea Epocii numărul 22 şi a unui alt teren din strada Ecaterina Teodoroiu numărul 18.