Giovani Becali, internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca, la secţia de chirurgie cardiovasculară
Giovani Becali, alături de fratele său Victor, şi Cristian Borcea, este condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor şi a cerut eliberarea condiţionată, după ce a executat o treime din pedeapsă. Miercuri, însă, Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberare condiţionată şi l-a obligat pe fostul om de fotbal la plata a 150 de lei cheltuieli judiciare, informează news.ro.
„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentantul Ministerului Public. Respinge cererea ca inadmisibilă. Obligă petentul condamnat la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia magistratului care a judecat cererea, a treia formulată de Ioan Becali de la intrarea în închisoare, în martie 2014.
Potrivit aceleiaşi surse, Becali nu a fost prezent în sala de judecată în momentul în care s-a judecat cererea sa de eliberare condiţionată. Fostul impresar este internat sub pază de mai bine de o săptămână în Clinica de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Ioan Becali a fost condamnat, în martie 2014, alături de alţi şapte oameni din fotbal, în Dosarul Transferurilor, executând deja peste 800 de zile din pedeapsă.
Fostul impresar de jucători mai este judecat într-un alt dosar, alături de Cristi Borcea şi fratele său, Victor Becali, pentru că ar fi oferit mită în valoare de 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, pentru achitarea în Dosarul Transferurilor.