Giovani Becali s-a prezentat la DNA
Fostul impresar Giovani Becali a venit, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul în care este anchetat, alături de alţi oameni de fotbal, privind transferurilor unor jucători în perioada 1999 - 2005.
Giovani Becali a venit la DNA (Imagine: Mediafax Foto)
Giovani Becali a părăsit după aproape trei orei sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), refuzând să facă declaraţii.
Luni, Victor Becali s-a prezentat la DNA, unde a stat mai bine de patru ore pentru a lua la cunoştinţă materialul de urmărire penală în ceea ce-l priveşte în dosarul transferurilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Procurorii DNA anchetează transferurile unor fotbalişti în străinătate din perioada 1990-2005, în acest caz fiind vizaţi mai mulţi oameni de fotbal. În acest dosar al transferurilor de fotbalişti, până în prezent, au fost audiaţi de procurorii anticorupţie mai mulţi conducători de cluburi, impresari şi fotbalişti.
DNA a început, la finalul lunii iulie, procedura de poprire a conturilor cluburilor de fotbal Dinamo, Rapid, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi.
La începutul lunii ianuarie, Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva a zece oameni de fotbal în legătură cu transferurile unor fotbalişti. Astfel, în acest dosar, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva lui Ioan Becali - fost impresar, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - acţionar majoritar FC Rapid Bucureşti, Sică Puşcoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, actual preşedinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea - preşedintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Mircea Stoenescu - fost preşedinte la Dinamo, Gheorghe Popescu - fost impresar şi Gheorghe Neţoiu - fost acţionar la FC Dinamo.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO