Giurgiu: 577 dintre elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat au depus contestaţii

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Giurgiu a încheiat, luni seară, centralizarea contestaţiilor depuse de către elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat, 577 dintre aceştia solicitând reevaluarea lucrărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
26 afișări

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Giurgiu, profesor Georgeta Stănescu, din cei 1001 de elevi respinşi la examenul de bacalaureat, 577 au depus contestaţii.

"Au fost depuse 577 de contestaţii de către elevii respinşi, sunt practic 1001 elevi respinşi, în condiţiile în care 638 din cei 1.639 au promovat bacalaureatul. Reverificarea lucrărilor va avea loc într-un centru de examinare din alt judeţ", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu.

În judeţul Giurgiu, promovabilitatea la bacalaureat este de 38,92 la sută, cu 20 de procente mai puţin faţă de anul trecut, existând un grup şcolar din municipiul Giurgiu unde niciunul din cei 218 candidaţi nu a promovat exemenul, în timp ce la alte două grupuri şcolare promovabilitatea este sub 10 la sută.

Clasamentul liceelor din judeţ după afişarea rezultatelor este următorul : Colegiul Naţional "Ion Maiorescu" (Giurgiu) - 89,65%, Liceul Teoretic "Tudor Vianu" (Giurgiu) - 74,61%, Grupul Şcolar "Dimitrie Bolintineanu" (Bolintin Vale) - 53,18%, Seminarul Teologic "Teoctist Patriarhul" (Giurgiu) - 52,38%, Grupul Şcolar "Udrişte Năsturel" (Hotarele) - 51,26%, Grupul Şcolar din Mihăileşti - 39,39%, Liceul Teoretic "Nicolae Cartojan" (Giurgiu) - 30,05%, Grupul Şcolar Economic "Ion Barbu" (Giurgiu) - 17,85%, Grupul Şcolar Agricol din Călugăreni - 9,70% şi Grupul Şcolar "Viceamiral Ioan Bălănescu" (Giurgiu) - 6,13%.

În 2010, promovanilitatea la bacalaureat a fost de 59 la sută în judeţul Giurgiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici