Video Glumă fără haz. Un bărbat apărea brusc din tufişuri şi le tuşea în faţă trecătorilor, în Bucureşti

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a deschis dosar penal după ce doi bărbaţi le făceau farse trecătorilor, tuşindu-le brusc în faţă. Un bucureştean a sesizat autorităţile după ce le-a căzut victimă celor doi, pe strada Halelor, din Capitală.

Urmărește
10227 afișări
 
Doi bărbaţi îi surprindeau pe trecători, în Capitală, provocându-le o stare de temere că ar putea lua noul coronavirus. Unul dintre bărbaţi, îmbrăcat într-un costum artizanal din frunze, asemănător unui tufiş, se apropia neaşteptat de oameni şi le tuşea aproape de faţă, în timp ce celălalt bărbat filma reacţia victimelor. 
 
Cei doi intenţionau să posteze videoclipurile pe internet, sub forma unor farse. 
 
Glumeţii sunt acum urmăriţi penal pentru ameninţare şi zădărnicirea combaterii bolilor.
 
„În data de 18.03.2020, în jurul orei 17:00, agenţi de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Centrul Vechi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe strada Halelor din Bucureşti, sector 3, în timp ce un bărbat filma cu o cameră video, pentru a publica farsa pe internet, un alt bărbat, îmbrăcat într-un costum artizanal din frunze asemănător unui tufiş, ar fi speriat trecătorii ieşindu-le brusc în faţă, s-ar fi apropiat de persoana vătămată prin surprindere şi i-ar fi tuşit în faţă de la o distanţă de câţiva centimetri, provocându-i o stare de temere, în contextul răspândirii epidemiei COVID-19.
 
Persoana vătămată a formulat plângere penală în legătură cu aspectele sesizate”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici