- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
“Golden Gate” de România s-a deschis traficului. Încă sunt restricţii de circulaţie, dar şoferii vor economisi ore întregi între Brăila şi Tulcea
- Podul suspendat care leagă judeţele Brăila şi Galaţi de Tulcea este începând de astăzi deschis traficului.
- Cu aproape 400 mil. euro investiţii este cea mai scumpă structură realizată de România după Revoluţie şi este al treilea cel mai mare pod suspendat din Europa şi are dimensiuni similare cu celebrul Golden Gate din San Francisco.
Sursa: Mediafax Foto
Din cauza faptului că lucrările nu sunt finalizate integral, circulaţia este deschisă astăzi cu o serie de restricţii – şoferii pot rula cu o viteză de cel mult 80 km/h şi doar în intervalul orar 06.00 – 21.00, iar pe timpul nopţii, după oră 21.00 traficul va fi restricţionat pentru a permite demontarea schelelor – dar doar în timpul săptămânii de luni până vineri. Aceste restricţii vor fi valabile până la finalul lunii noiembrie, potrivit Centrului Infotrafic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Răsturnare de situaţie! PSD se retrage din negocierile de coaliţie. Ciolacu: Vom vota un guvern minoritar de dreapta
-
ChatGPT devine accesibil prin telefon şi WhatsApp
-
Wizz Air mută trei curse din Bucureşti pe Aeroportul Băneasa din 2025
În prima etapă, traficul rutier va fi deschis pe relaţia parţială, cu descărcare în judeţul Tulcea pe drumul până la Măcin (etapa I), urmând ulterior ca varianta până la Jijila (etapa II) să fie finalizată cât mai repede.
La inaugurare au fost prezente peste 300 de persoane, inclusiv reprezentanţi ai ambasadelor Italiei şi Japoniei – cele două ţări din care provin constructorii implicaţi în proiect, alături de premierul Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu, Nicolae Ciucă - fostul premier şi actual preşedinte al Senatului dar şi preşedintele Klaus Iohannis.
Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a explicat faptul că podul este proiectat pentru a avea o durată de viaţă de 120 de ani, iar în primii cinci nu va fi implementată o taxă de pod, cum este la Feteşti sau la Giurgeni-Vadu Oii.
Acesta este al treilea pod peste Dunăre construit integral pe teritoriul României, după CErnavodă şi Giurgeni-Vadu Oii. Tot peste Dunăre s-a mai construit după 1989 şi podul de la Calafat-Vidin, însă acesta a fost construit în colaborare cu statul bulgar.
Ordinul de începere pentru faza de proiectare a podului a fost emis în primul trimestru din 2018 şi în T1 din 2019 au demarat lucrările care ar fi trebuit să dureze 36 de luni.
Podul suspendat include două viaducte de 110 metri fiecare, un drum principal de 19 km şi un drum de legătură cu DN22 de 4,3 km.
Odată construit, „Golden Gate” de România intră în top cinci poduri din Europa, cu o deschidere de 1,12 km.
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km.
𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗶𝗻𝗰𝗶𝗽𝗮𝗹 𝗕𝗿𝗮𝗶𝗹𝗮 – 𝗝𝗶𝗷𝗶𝗹𝗮 are o lungime de 19 km si va fi prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană şi zona de parapete
𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗴𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗰𝘂 𝗗𝗡𝟮𝟮 𝗦𝗺𝗮𝗿𝗱𝗮𝗻 - 𝗠𝗮𝗰𝗶𝗻 are o lungime de 4,3 km şi va fi prevăzut cu o bandă de circulaţie pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7 plus 940 al drumului principal (Brăila- Jijila) şi se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.
În iunie s-au derulat testele de încercare ale podului, prin intermediul deplasării unor camioane încărcate pe pod, ce au rulat cu o viteză constantă de aproximativ 80 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO