”Am luat decizia să îi cerem primului-ministru să sesizeze Corpul de Control pe noua nenorocire pe care o anticipăm, legată de dezinfectanţii atribuţi în spitale, care nu îndeplinesc normele de concentraţie prevăzute de lege. Este un lucru pe care îl cerem de urgenţă”, a afirmat Gorghiu.
Ea a subliniat că Guvernul ar trebui să facă demersuri rapide.
”Îi solicităm să facă demersuri rapide pentru că, dacă mai vedem că mor oameni în România din pricina faptului că nu sunt respectate nişte legi, că nişte firme se vor dovedi a fi companii care nu corespund şi dau produse care nu corespund solictărilor şi normelor legale, va fi un moment clar, de o gravitate de nemaiîntâlnită”, a mai spus Alina Gorghiu.
În presă au apărut informaţii potrivit cărora autorităţile din România nu verifică dezinfectanţii care se folosesc în spitale, existând suspiciuni că aceştia nu ar fi conformi cu standardele declarate. Ministerul Sănătăţii urmează să lanseze un program naţional privind infecţiile nosocomiale.
Citeşte şi: Avioane româneşti, trimise de patru ori să intercepteze aeronave ruseşti care se apropiau de România
Citeşte şi: Constanţa: Avioane americane F22 Raptor, pentru prima dată pe pământ românesc – FOTO/VIDEO
Citeşte şi: Ponta, ironic: Lucian Isar este ofiţerul acoperit. Gorghiu, despre Ponta: Noaptea minţii, omul este de domeniul patologicului