„Instanţa din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România până pe data de 9 mai. Din informaţiile pe care le avem, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauţiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată”, scrie pe Facebook Alina Gorghiu.
Ea aminteşte că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul Ferma Băneasa.
„Ministerul Justiţiei va continua demersurile şi va depune eforturi pentru ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România, aşa cum procedează cu orice fugar al statului român. Vom informa cu privire la etapele procedurale ulterioare. Vom furniza toate documentele şi informaţiile necesare pentru ca instanţa din Malta să accepte predarea fugarului”, încheie Gorghiu.