- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.11.2023, 11:13)
- Cosmin Pirv
Gorghiu: Victimele infracţiunilor vor beneficia de vouchere pentru cheltuieli imediate
Victimele infracţiunilor vor putea beneficia de un voucher care să le acopere cheltuielile imediate de cazare, mâncare, uz personal, medicamente şi transport, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
Urmărește
229 afișări
Gorghiu: Victimele infracţiunilor vor beneficia de vouchere pentru cheltuieli imediate
„Nimic nu poate compensa drama victimelor violenţei, a infracţiunilor sexuale, a traficului de persoane. Dar cel mai greu este când, fără mijloace, lipsită de alternative, victima nu se poate pune la adăpost de agresor. Şi se întâmplă des asta! De aceea, în sprijinul lor, venim cu o procedură nouă de protecţie”, a scris, vineri, pe Facebook, Alina Gorghiu.
Ea anunţă că victimele infracţiunilor vor putea beneficia, într-un timp optim, de un voucher care să le acopere cheltuielile imediate de cazare, mâncare, uz personal, medicamente şi transport, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute. Suma va fi suportată din bugetul Ministerului Justiţiei.
Gorghiu susţine că pot beneficia de voucher victimele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi omor calificat, o infracţiune de vătămare corporală, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, o infracţiune de terorism sau orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă.
„Ce înseamnă timp optim? Un termen de cel mult 72 de ore de la data soluţionării de către instanţă a cererii depusă de victimă la Tribunalul din raza teritorială a domiciliului său. Care sunt paşi de urmat pentru a intra în posesia acestui voucher? Victima transmite instanţei cererea de acordare a voucherului şi referatul de estimare a cheltuielilor pentru acoperirea nevoilor urgente. Instanţa admite cererea de acordare a voucherului şi stabileşte cuantumul. Hotărârea se comunică atât victimei, cât şi Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Se emite voucherul cu datele de identitate ale victimei şi se alimentează cu cuantumul stabilit.Victima primeşte voucherul, în baza unui proces-verbal”, arată ministrul Justiţiei.
Alina Gorghiu susţine că acesta este un mecanism care oferă victimelor necesarul pentru acoperirea nevoilor urgente: „Un avans din compensaţia financiară în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima, care se află într-o situaţie financiară precară, a solicitat avansul pentru prejudiciile suferite”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe