Gorj: Bărbatul implicat în furtul de bani şi bijuterii aparţinând Niculinei Stoican rămâne în arest

Bărbatul implicat în furtul de bani şi bijuterii în valoare de peste 100.000 de euro aparţinând cântăreţei de muzică populară Niculina Stoican rămâne în arest, după ce, luni, Tribunalul Gorj, a respins recursul acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
26 afișări

Mandatul de arestare preventivă a acestuia a fost prelungit cu 60 de zile de către Judecătoria Târgu Jiu, decizia fiind atacată cu recurs la Tribunalul Gorj

Romică Timios Cuficios, în vârstă de 30 de ani, a fost reţinut şi, apoi arestat preventiv pentru 20 de zile, în 17 ianuarie, după ce naşul său, Romulus Negroiu, profesor de sport în oraşul Rovinari, a reclamat la Poliţie dispariţia banilor şi a bijuteriilor.

Furtul s-a produs în 8 spre 9 ianuarie, chiar în noaptea în care Niculina Stoican îi boteza lui Negroiu copilul, soţia acestuia fiind persoana în care artista a mărturisit că are cea mai mare încredere, chiar şi după acest incident.

Anchetatorii care investigau furtul respectiv l-au reţinut pentru 24 de ore şi pe Negroiu, ulterior bărbatul fiind lăsat liber şi acuzat de instigare la furt calificat.

Romică Timios Cuficios va rămâne în arest pentru 60 de zile, în urma deciziei luate de instanţă de a-i prelungi mandatul de arestare preventivă, el având posibilitatea în această perioadă să solicite eliberarea din diferite considerente.

IPJ Gorj a anunţat oficial că a recuperat peste 90 la sută din prejudiciul de 105.000 euro reclamat iniţial de către Negroiu. Banii şi bijuteriile Niculinei Stoican se aflau în casa acestuia după ce artista i le-a lăsat soţiei bărbatului spre păstrare în locuinţa pe care cei doi o au în localitatea Bâlteni.

Romulus Negroiu, de 35 de ani, locuieşte în comuna Bâlteni, judeţul Gorj, şi este profesor de sport la o şcoală din oraşul Rovinari. Bărbatul este proprietarul casei din care au dispărut 50.000 de euro şi bijuterii din aur în valoare de peste 55.000 de euro, furtul fiind reclamat în noaptea de 8 spre 9 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici