Gorj: O fetiţă de 12 ani a murit după ce a fost lovită de o macara -2-

Publicat: 20 06. 2011, 13:11
Actualizat: 20 06. 2012, 05:33

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj, Daniel Tică, accidentul a avut loc pe drumul european 79, în comuna Plopşoru, sat Piscuri.

„O macara se îndrepta pe drumul european în direcţia Târgu Jiu-Turceni-Craiova. Într-o succesiune de curbe s-a desprins o cală (piesă de susţinere a braţului macaralei – n.r.) care, în cădere, prin rostogolire, a accidentat o fetiţă care se afla în afara părţii carosabile”, a spus Tică.

Copilul a fost preluat de o ambulanţă pentru a fi transportat la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, însă a murit în drum spre unitatea medicală.

Potrivit sursei citate, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În prezent, poliţiştii fac cercetări la faţa locului.