Gospodării şi drumuri afectate în urma ploilor abundente, în Suceava

Ploile abundente înregistrate, joi seară, în judeţul Suceava au afectat un drum naţional şi unul judeţean, care au fost blocate pe porţiuni din cauza aluviunilor, fiind totodată inundate patru gospodării.

Urmărește
57 afișări
Imaginea articolului Gospodării şi drumuri afectate în urma ploilor abundente, în Suceava

Gospodării şi drumuri afectate în urma ploilor abundente, în Suceava (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, o porţiune de un kilometru din drumul judeţean 174 A Broşteni – Frasin a fost blocată de aluviunile aduse de ape de pe versanţi în localitatea Holda, iar drumul naţional DN 17 B a fost afectat de aluviuni la kilometrul 45.

De asemenea, în localitatea Holda au fost inundate patru gospodării (curţi şi grădini), fără pagube însemnate, iar un podeţ care face legătura cu locuinţa unei femei a fost luat de pârâul Puzdra.

În urma intervenţiei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni şi Direcţiei Drumuri Judeţene Suceava cu utilajele din dotare a fost deblocat drumul judeţean 174A şi drumul naţional 17B în localitatea Holda.

Circulaţia se desfăşoară pe un singur sens, pe ambele drumuri, deoarece al doilea sens necesită reparaţii.

Pentru evitarea accidentelor au fost luate măsuri de semnalizare a sectoarelor de drum afectate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici