Grădiniţa 25 din Bucureşti, „decorată” în trecut cu sârmă ghimpată, a fost modernizată. FOTO

  • Grădiniţa 25 din Sectorul 2 al oraşului Bucureşti a fost modernizată atât în interior cât şi în exterior.
  • Sârma ghimpată a fost înlăturată.
  • Gardul instituţiei a fost vopsit în culori vesele şi împodobit cu personaje din desenele animate.
Urmărește
1176 afișări
Imaginea articolului Grădiniţa 25 din Bucureşti, „decorată” în trecut cu sârmă ghimpată, a fost modernizată. FOTO

FOTO: Facebook Radu Mihaiu

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat că s-a încheiat modernizarea Grădiniţei 25. Este vorba despre unitatea de învăţământ care avea sârmă ghimpată pe gard. Unitatea a fost modernizată în totalitate, iar vechiul gard a fost schimbat.

„Pe nicio grădiniţă nu ar trebui să existe sârmă ghimpată. Prima oară când am văzut grădiniţa 25 nu mi-a venit să cred că aici se ţin ore. Acum, după consolidare şi restaurare, copiii care învaţă aici vor găsi toate condiţiile unei grădiniţe moderne - săli de clasă impecabile, scări şi toalete adaptate la înălţimea lor, tot ce au nevoie pentru a se bucura de timpul petrecut aici. La grădiniţa 25 pe cei mici nu îi va mai aştepta o poartă cu sârmă ghimpată ci un gard colorat cu desenele lor preferate”, a anunţat Radu Mihaiu.

Primarul Mihaiu a mai spus că, în prezent, 19 unităţi de învăţământ din Sectorul 2 sunt în curs de reabilitare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici