- Home
- Social
- TÂRGU MUREŞ, (02.10.2011, 14:18)
- Ela Giurgea , ,
Grav accident la Târgu Mureş: Doi morţi şi cinci răniţi, după coliziunea dintre trei maşini
Două persoane au murit, iar alte cinci, între care două foarte grav, au fost rănite, duminică la prânz, într-un accident care a avut loc la ieşirea din Târgu Mureş şi în care au fost implicate trei autovehicule.
Urmărește
1390 afișări
Grav accident la Târgu Mureş: Doi morţi şi cinci răniţi, după coliziunea dintre trei maşini (Imagine: Cristi Vatavu/Arhiva Mediafx Foto)
Medicul coordonator al SMURD Mureş, Cristian Boeriu, a precizat că cele două femei rănite grav în accident au suferit mai multe traumatisme şi sunt în comă, în cazul celei mai în vârstă prognosticul fiind foarte rezervat.
"Femeia mai în vârstă este în stare gravă, a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie, o pungă de sânge acoperă mare parte a creierului, vorbim de o chestie difuză, care infiltrează anumite zone. De asemenea, a suferit un traumatism facial, la sinusuri, un traumatism toracic, cu contuzie pulmonară, precum şi un traumatism la ambele membre inferioare. La piciorul stâng, femurul este fracturat în mai multe zone, la cel drept are fractură de tibie. Femeia este în comă, intubată, ventilată, progosticul fiind foarte rezervat", a spus Boeriu.
Potrivit medicului, femeia mai tânără este, de asemenea, în comă, dar dă semne că se trezeşte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Ambele femei sunt în comă, însă femeia mai tânără dă semne de trezire, mişcă bine. Este în continuare ventilată mecanic", a spus Boeriu.
Potrivit acestuia, în urma examinării cu computerul tomograf s-a constatat că femeia mai tânără, având în jur de 20 de ani, despre care s-a crezut iniţial că este o adolescentă în vârstă de 16 ani, prezintă un traumatism cranio-cerebral, dar fără fracturi şi fără hematome intracraniere, precum şi un traumatism toracic, plămânii fiind puţin afectaţi.
"Are o contuzie pulmonară, dar fără impact imediat, va necesita terapie intensivă, dar prognosticul e bun. Celelalte victime, aduse cu fracturi, fac diverse analize la radiologie, dar starea lor a fost şi este mult mai bună", a mai mai spus Boeriu.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe