Festivitatea de inaugurare a Turnului Sudic al Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia, după modernizare, a avut loc joi, în prezenţa a peste 100 de persoane, care au asistat la discursuri susţinute de feţe bisericeşti şi reprezentanţi ai administraţiei locale, precum şi la cântări bisericeşti.
Spre finalul festivităţii a avut loc o scurtă ceremonie religioasă, apoi cei prezenţi au urcat, în grupuri de 20 de persoane, în turnul care găzduieşte şi un spaţiu expoziţional.
Potrivit oficialilor Arhiepiscopiei Romano-Catolice, în turn pot urca maxim 20 de persoane, ultimul nivel al turnului aflându-se la o înălţime de 27,63 de metri înălţime şi oferind un punct de belvedere asupra Cetăţii Alba Carolina.
În discursul său, arhiepiscopului romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György, a mulţumit celor care au sprijinit Arhiepiscopia în realizarea acestui proiect, spunând că turnul este foarte important deoarece adăposteşte clopotele, care cheamă oamenii la biserică şi îi anunţă că a venit timpul pentru rugăciune.
Spre finalul manifestării a fost inaugurat un lift special, pentru persoanele cu dezabilităţi, care va asigura accesul acestora în Catedrală.
Potrivit reprezentanţilor bisericii Romano-Catolice, restaurarea turnului, care permite o imagine panoramă de ansamblu asupra Cetăţii şi a monumentelor istorice din incinta acesteia, va contribui inclusiv la creşterea atractivităţii turistice a municipiului Alba Iulia.
La unul dintre nivelele inferioare ale turnului s-au amenajat şi dotat spaţii pentru organizarea de expoziţii de prezentare a procesului de restaurare a Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia.
Valoarea totală a proiectului este de 377.065 de lei, valoarea cheltuielilor eligibile fiind de 373.875 de lei. Valoarea finanţării nerambursabile acordată în cadrul proiectului este de 336.488 de lei, reprezentând 90% din cheltuielile eligibile.