Gray: Dacă economia României se va îmbunătăţi, vor creşte şi şansele ca SUA să elimine vizele

Consulul General al SUA în România, Jim Gray, a declarat că, în funcţie de îmbunătăţirea situaţiei economice în România şi pe plan mondial, şansele ca Statele Unite să elimine vizele turistice pentru români vor creşte.

Urmărește
111 afișări
Imaginea articolului Gray: Dacă economia României se va îmbunătăţi, vor creşte şi şansele ca SUA să elimine vizele

Gray: Dacă economia României se va îmbunătăţi, vor creşte şi şansele ca SUA să elimine vizele (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit acestuia, cu cât situaţia economică a României şi a românilor se va îmbunătăţi, persoanele care depun cerere pentru a obţine o viză turistică pentru Statele Unite vor avea o şansă mai mare de a obţine acest act, deoarece vor putea demonstra că se vor întoarce în ţară, la finalul vacanţei.

"Cred că, pe măsură ce situaţia economică a României se va îmbunătăţi şi se va îmbunătăţi şi pe plan mondial, şansele ca ţara să fie inclusă în program vor fi mai bune, pentru că situaţia economică a locuitorilor va fi mai bună, deoarece oamenii vor putea demonstra că nu vor rămâne în Statele Unite, pentru că au o slujbă bună chiar aici şi, da, ar fi mai uşor să îl convingă pe ofiţerul care le acordă vizele", a spus Gray.

Consulul General al SUA în România a explicat că ofiţerul consular care se ocupă cu acordarea de vize este obligat de legea americană să presupună că orice persoană care depune cerere pentru a obţine o viză turistică are intenţia de a emigra în Statele Unite.

"În conformitate cu legea, cel care se ocupă de aprobarea cererii de viză trebuie să presupună că orice persoană care doreşte să meargă în Statele Unite vrea să emigreze. Astfel, fiecare persoană trebuie să demonstreze că are un motiv bun de a se întoarce în ţara natală, înainte de a expira perioada autorizată pentru vizită", a spus Gray.

Potrivit sursei citate, cu cât persoana care depune cerere pentru o viză turistică are o situaţie economică mai bună, cu atât are mai multe şanse de a obţine acest act.

"Astfel, o persoană care spune că doreşte să plece în Statele Unite şi poate să demonstreze că a mai fost în zece alte ţări şi are o proprietate în ţara natală şi lucrează de 25 de ani, va primi fără probleme dreptul de a merge în Statele Unite. Pe de altă parte, un şomer, care nu are foarte mulţi bani - nu că ar fi făcut ceva greşit - dar nu putem acorda viză unei asemenea persoane. I-am spune că dacă doreşte să vină în Statele Unite pentru a munci trebuie să solicite un alt tip de viză", a explicat Gray.

Consulul General al SUA în România a menţionat că, în acest moment, trei sferturi dintre românii care depun cerere obţin o viză turistică. Pragul de cereri respinse pentru ca România să fie inclusă în programul "Visa Waiver" (program prin care SUA elimină vizele turistice) este de doar trei la sută, iar acest "standard este dificil de atins".

"Văzând doar partea pozitivă a lucrurilor, trei sferturi dintre cei care depun cerere pentru obţinerea unei vize turistice obţin această viză. Sunt foarte mulţi români care merg în Statele Unite. Dar unul din patru nu reuşeşte să obţină viză. (...) Potrivit legii americane, pragul de cereri respinse, pentru ca o ţară să fie inclusă în programul Visa Waiver, nu trebuie să depăşească trei procente. A fost zece procente pentru o perioadă de timp, dar acum a coborât la trei procente, în conformitate cu legea. Acesta este un standard dificil de atins", a spus Gray.

El nu a putut preciza când vor fi eliminate vizele turistice pentru România, dar a afirmat că speră ca acest lucru să se întâmple curând.

"Ca să fiu onest, nu ştim când România va fi inclusă în programul Visa Waiver. Sperăm că va fi curând, dar nu putem spune cu exactitate. Guvernul României face tot ce poate pentru ca ţara să fie inclusă în acest program. Este vorba despre mai multe cerinţe care trebuie îndeplinite. Apreciem asta şi lucrăm împreună, am avut chiar şi o întâlnire, la începutul acestei săptămâni, cu reprezentanţii mai multor agenţii guvernamentale pentru a discuta despre toate progresele care s-au făcut până acum", a declarat Jim Gray.

El a încheiat spunând că, în viitor, pe măsură ce economia se va îmbunătăţi, procentul de români care nu obţin viză turistică pentru Statele Unite va fi mai mic.

"Dar vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Acum câţiva ani, procentul de români care erau respinşi după ce depuneau cereri de obţinere a vizei turistice era mult mai mare, deci a mai scăzut şi ne aşteptăm ca, pe măsură ce criza va trece şi economia se va îmbunătăţi, românii care depun cereri pentru a obţine o viză să fie într-o situaţie mai bună, iar procentul celor respinşi va continua să fie mai mic", a conchis Gray.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici