Sistemele de închidere automate folosesc unde radio specifice fiecărui producător, iar semnalele acestora sunt de obicei codate. Atunci când şoferul se află la o distanţă de maxim 6 metri de maşină, poate transmite un semnal pentru a descuia uşile, deschide portbagajul sau activa alarma.
Cercetătorii de la Universitatea ETH din Zurich au descoperit însă că aceste semnale criptate sunt uşor de interceptat şi de păcălit.
Furtul funcţionează prin folosirea a două antene, una lângă vehiculul ţintă şi cealaltă în apropierea celui care ţine telecomanda. Acest echipament poate fi achiziţionat pentru sume cuprinse între 100 şi 1.000 de dolari.
Persoana care îndreaptă antena spre deţinătorul telecomenzii trebuie să se apropie la 8 metri de ţintă. Odată ce antena este în apropierea telecomenzii, aceasta din urmă îi transmite un semnal de putere joasă, care este apoi relaţionat cu antena din apropierea vehiculului. După ce se face acest lucru, hoţul poate descuia uşile maşinii.
Cercetătorii suedezi au reuşit să pătrundă în maşini ale opt fabricanţi auto folosind această metodă, fără ca vreo criptare sau protocol să îi poată opri.