Grefieri şi membri ai personalului auxiliar din justiţie pichetează sediul CSM
Aproximativ 50 de grefieri şi membri ai personalului auxiliar din justiţie pichetează, luni, sediul Consiliului Superior al Magistraturii, în semn de protest faţă de modificările propuse prin proiectul legii privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor.
Grefieri şi membri ai personalului auxiliar din justiţie pichetează sediul CSM (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
În 26 mai, zi în care CSM trebuia să ia în discuţie modificările legislative, Federaţia Naţională Sindicală Projust a cerut Consiliului amânarea dezbaterilor, întrucât varianta actului normativ postată pe site-ul instituţiei este diferită faţă de cea cunoscută.
Mai mult, Projust a cerut ca modificările să fie armonizate cu legislaţia europeană, precizând că cele indicate în nota Direcţiei legislaţie a CSM - aflată pe ordinea de zi din 26 mai - ar "conţine erori grave de concepţie".
Potrivit federaţiei, textul supus analizei CSM - solicitat de Ministerul Justiţiei pentru a-şi da avizul de conformitate - a fost modificat după finalizarea dezbaterii publice ca urmare a amendamentelor solicitate de "persoanele şi instituţiile interesate".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare
-
Veşti bune pentru români: A crescut nivelul deducerii personale
-
Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Favorit este preşedintele în exerciţiu
La şedinţa din 26 mai, CSM a decis amânarea discutării propunerilor de modificare a proiectului de Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi a solicitării Ministerului Justiţiei de acordare a avizului pentru proiectul de lege menţionat.
Totuşi, Projust a decis pichetarea sediului CSM faţă de modificările propuse, obţinând autorizaţie pentru luni, între orele 11.00 şi 13.00.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO