Grenade în stare de funcţionare, găsite în podul unei case din Huşi

Mai multe grenade şi focoase de grenade în stare de funcţionare au fost descoperite de o femeie în podul unei case din municipiul Huşi, în timpul unor lucrări de amenajare a locuinţei, fiind nevoie de intervenţia pirotehniştilor pentru ridicarea muniţiei în condiţii de siguranţă.

Urmărește
7 afișări

Un echipaj de pirotehnişti al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a intervenit pentru ridicarea a trei grenade de mână antitanc, două focoase de grenade de mână şi un cartuş de infanterie de calibru 7,96 mm, din podul unei locuinţe din municipiul Huşi.

Potrivit ISU Vaslui, muniţia provine, cel mai probabil, din cel de-al doilea război mondial şi era în stare de funcţionare.

"În urma unui apel la 112, echipa pirotehnică a mers la locuinţa indicată, elementele de muniţie fiind ridicate în condiţii de siguranţă. Evident, ca la orice obiect pirotehnic, exista pericolul exploziei dacă ar fi fost mânuite necorespunzător sau ar fi fost folosite de către persoane neautorizate în diverse scopuri”, a declarat, joi, responsabilul mass-media din cadrul ISU Vaslui, Ciprian Silav.

Grenadele, focoasele de grenade şi cartuşul de infanterie au fost transportate la un depozit de muniţie al ISU, urmând să fie distruse într-un poligon special amenajat din apropierea municipiului Vaslui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici