Greta Thunberg a ajuns în faţa unei instanţe din Londra într-un proces legat de un protest

Publicat: 01 02. 2024, 13:30
Actualizat: 01 02. 2024, 14:25

Thunberg, care a devenit un activist proeminent la nivel mondial după ce a organizat proteste săptămânale în faţa parlamentului suedez în 2018, a fost arestată în octombrie, anul trecut. Ea a fost reţinută deoarece a protestat în faţa unui hotel din Londra, unde se desfăşura un forum al liderilor din industria petrolului şi gazelor.

Tânăra de 21 de ani este una dintre cele cinci persoane care vor fi judecate joi la Tribunalul de Magistraţi din Westminster. Toţi cei cinci, cu vârste cuprinse între 19 şi 59 de ani, au pledat nevinovaţi privind o încălcare a legii de ordine publică.

Procesul va fi condus de un judecător fără juriu şi ar putea să dureze cel puţin două zile. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei cinci activişti de mediu ar putea primi o amendă maximă de 2.500 de lire sterline.

Activiştii de mediu, inclusiv de la Greenpeace, au anunţat că vor demonstra în faţa instanţei, în solidaritate cu cei judecaţi.