Greva de avertisment de la firma producătoare de tobe pentru Dacia Automobile s-a încheiat
Greva de avertisment de la Coturbi, societatea de fabricare a tobelor de eşapament aflată pe platforma Dacia, s-a încheiat, marţi, la ora 15.00, sindicaliştii afirmând că protestul, care a durat două ore, s-a desfăşurat fără incidente, iar patronatul a invitat sindicatul la noi negocieri.
Greva de avertisment de la firma producătoare de tobe pentru Dacia Automobile s-a încheiat (Imagine: Mediafax Foto)
La greva de avertisment au participat 95 dintre cei 130 de salariaţi ai firmei Coturbi, care furnizează tobe de eşapament pentru Dacia Automobile, toţi fiind membri ai Sindicatului Dacia Automobile.
În ceea ce îi priveşte pe muncitorii de la Leoni, societatea de fabricare a cablajelor de la Mioveni, aflaţi în a două zi de greva generală, Iordache a spus că sindicaliştii vor avea, miercuri, negocieri cu reprezentanţii patronatului firmei.
Aproximativ 230 de salariaţi ai Societăţii de producere a Cablajelor Leoni din Mioveni, firmă aflată pe platforma SC Dacia Automobile SA de la Mioveni, au intrat, luni dimineaţă, începând cu ora 7.00, în grevă generală pe timp nelimitat. Principala revendicare salarială a angajaţilor este o creştere salarială cu 340 de lei brut, în două tranşe, 200 de lei brut începând cu 1 ianuarie şi 140 de lei brut începând cu 1 iunie.
În 24 martie, angajaţii de la Dacia Automobile Piteşti au intrat în grevă generală, care a durat aproximativ trei săptămâni şi s-a încheiat după ce patronatul şi sindicatul uzinei au ajuns la un acord privind creşterile salariale şi au decis să semneze contractul colectiv de muncă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO