„Sindicatele de la una din cele patru companii de handling vor protesta în curtea Aeroportului Otopeni. Companiile aeriene care operează pe aeroportul Otopeni şi-au luat măsuri pentru ca activitatea lor să nu fie afectată, astfel că zborurile nu vor avea întârzieri semnificative sau mai mari ca cele dintr-o zi obişnuită”, a declarat Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pentru MEDIAFAX.
Angajaţii Global Ground România sunt nemulţumiţi de nivelul de salarizare, de programul de lucru şi de numărul de angajaţi, raportat la volumul de muncă.
Protestul are loc vineri, între orele 13.00-15.00.