- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Grevă generală la metrou în 18 martie
Sindicaliştii de la metrou vor intra, în 18 martie, greva generală, în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti a decis că greva angajaţilor Metrorex, desfăşurată în noiembrie 2009, a fost legală, a anunţat, marţi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ioan Rădoi.
Grevă generală la metrou în 18 martie (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Sindicaliştii de la metrou vor opri total activitatea, în 18 martie, între orele 04.00 şi 16.00, urmând ca circulaţia garniturilor de tren să fie reluată la capacitate normală până la ora 23.00, a spus Rădoi.
Liderul sindical a precizat că sindicaliştii de la metrou cer o majorare a fondului de salarii cu 3,7 la sută, aşa cum prevede legea şi condiţii mai bune de muncă.
"Din punct de vedere formal, nu mai avem ce negocia. Ni se spune că nu s-a aprobat bugetul, dar acesta trebuia aprobat în prima săptămână a lunii februarie, potrivit legii. Ministrul Berceanu ar trebui să facă demersuri în acest sens, dar nu am găsit înţelegere de a discuta decât de la ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, în timp ce ministrul nostru de resort a refuzat orice întâlnirire în cele patru luni de când am declanşat greva", a declarat Rădoi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Decizia de reluare a grevei de la metrou a fost hotărâtă luni, de Consiliul General al USLM, "după patru luni în care Guvernul nu a făcut nimic", a mai spus Rădoi.
"După patru luni de aşteptare, vom declanşa greva generală, direct, fără conciliere, negociere sau grevă de avertisment. Puteam intra în grevă imediat după decizia Curţii de Apel Bucureşti din 2 martie, dar nu am vrut să punem bucureştenii în situaţia de a nu avea cu ce să circule. Sperăm ca până în 18 martie Guvernul să-şi dea seama şi să evite declanşarea grevei generale", a adăugat Rădoi.
El a adus din nou în discuţie contractul "păgubos" cu firma Alstom, căreia Guvernul îi plăteşte 15 milioane de euro pe an, având în vedere că înainte de a încheia acest contract salariaţii Metrorex asigurau mentenanţa cu 10-11 milioane de euro pe an, în condiţiile în care în acea vreme toate trenurile erau vechi, iar în prezent 75 la sută dintre ele sunt noi şi numărul salariaţilor a scăzut la jumătate.
Potrivit avocatului USLM, Laurenţiu Veţeleanu, administraţia Metrorex poate formula orice cale de atac a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, dar procesul ar fi soluţionat cel mai devreme în patru luni, timp în care salariaţii de la metrou ar putea fi în grevă generală.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, săptămâna trecută, că greva angajaţilor de la metrou, desfăşurată în noiembrie 2009, a fost legală, instanţa admiţând contestaţia sindicaliştilor care, în repetate rânduri, au susţinut că acest conflict de muncă rămâne deschis.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO