Grevă la Salina Ocna Dej din judeţul Cluj
Peste 200 de angajaţi de la Salina Ocna Dej din judeţul Cluj au refuzat să intre la lucru, joi dimineaţă, reclamând că nu au primit banii promişi pentru orele suplimentare lucrate în decembrie, în timpul sărbătorilor.
Grevă la Salina Ocna Dej din judeţul Cluj (Imagine: Bogdan Danescu/Arhiva Mediafax Foto)
Joi dimineaţă, muncitorii s-au adunat în curtea unităţii, cei din schimbul de noapte refuzând să mai plece acasă, iar cei din schimbul de dimineaţă refuzând să înceapă lucrul.
"Suntem nemulţumiţi că nu am luat banii promişi pentru activitatea desfăşurată şi pentru orele suplimentare din luna decembrie dinaintea sărbătorilor de iarnă. Ni s-au promis 60% în plus la salariu, dar nu am primit niciun ban. Am încărcat sute de tiruri cu sare care era folosită la lucrări de deszăpezire şi trebuia să fim recompensaţi pentru asta", a declarat un angajat al Salinei Ocna Dej.
Angajaţii s-au întors la locurile de muncă după ce au purtat discuţii cu conducerea societăţii şi s-a ajuns la o soluţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Mii de protestatari au perturbat congresul partidului de extremă dreaptă din Germania
-
IPJ Mureş anunţă că s-a sesizat din oficiu după neregulile semnalate în centre de copii
-
Marina SUA vrea să preia o fostă bază norvegiană subterană, ca punct logistic pentru operaţiunile din zona arctică unde patrulează submarinele ruseşti
Liderului Sindicalului "Liber" al societăţii, Marcel Bote, a declarat joi că protestul spontan a fost aplanat şi că s-a găsit o soluţie pe cale amiabilă.
"Conflictul spontan declanşat joi dimineaţa s-a aplanat după ce am discutat cu conducerea societăţii. Muncitorii din schimbul întâi au reluat activitatea. A existat o nemulţumire a angajaţilor din schimbul al treilea care i-au angrenat şi pe cei din schimbul de dimineaţă, dar am purtat discuţii pentru a se rezolva protestul pe cale amiabilă. Conflictul a fost aplanat", a spus Bote, refuzând să precizeze însă în ce a constat soluţia privind încetarea protestului.
Potrivit liderului de sindicat, angajaţii care au lucrat peste program în luna decembrie au fost plătiţi pentru orele suplimentare, dar oamenii au fost nemulţumiţi de banii primiţi.
"Angajaţii vor să fie plătiţi după producţia realizată. Dacă au lucrat mai mult să fie plăţi mai bine, dar conform legilor în vigoare acest lucru nu se poate", a adăugat Bote.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO