Greva STB a luat sfârşit. Toate mijloacele de trasport se vor afla pe traseu. Situaţia companiei va fi discutată în Parlament
După mai multe zile de grevă, marţi, toate mijloacele de trasport se vor afla pe traseu. Revendicările sindicaliştilor vor fi discutate în Parlament în cursul zilei. Angajaţii cer un nou contract colectiv de muncă, salarii majorate şi demisia actualului director. Potrivit sindicaliştilor, un şofer de la STB câştigă, în prezent, aproximativ 4.000 de lei brut, deşi lucrează sâmbăta, duminica şi în alte zile libere.
Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au intrat joi dimineaţă în grevă spontană. Tribunalul Bucureşti a suspendat protestul, însă angajaţii STB au continuat să nu vină la serviciu pe parcursul următoarelor zile.
“Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului.
Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioada şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora.”, se precizează în comunicat.