- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (12.05.2017, 15:30)
- Dana Stanila
Grindeanu cere grup operativ la nivelul Guvernului, pentru soluţii la criza vaccinurilor: Nu este admisibil să moară copii din cauza unor boli care pot fi prevenite
Premierul Sorin Grindeanu a cerut constituirea rapidă a unui grup operativ, format din reprezentanţi ai Guvernului, ai societăţilor profesionale, ai asociaţiilor şi societăţii civile, care să găsească soluţii la criza vaccinurilor, anunţă Guvernul României.

Grindeanu cere grup operativ la nivelul Guvernului, pentru soluţii la criza vaccinurilor: E timpul să acţionăm repede, ţintit. Nu este admisibil să moară copii din cauza unor boli care pot fi prevenite
“Este responsabilitatea noastră, a Guvernului şi a Ministerului Sănătăţii, să găsim soluţii pentru asigurarea stocului necesar de vaccinuri. Nu putem impune prin lege obligativitatea vaccinării, atâta vreme cât nu sunt asigurate dozele necesare de vaccin”, a declarat Sorin Grindeanu.
Guvernul anunţă că acest grup operativ va avea un mandat clar, inclusiv de a veni cu propuneri de modificare a cadrului legal, astfel încât, pe termen scurt, să permită achiziţionarea dozelor de vaccin necesare, iar pe termen mediu, asigurarea stocurilor de vaccinuri în mod predictibil şi continuu.
Premierul a cerut Ministerului Sănătăţii şi reprezentanţilor societăţilor profesionale, asociaţiilor şi societăţii civile să vină, într-un timp cît mai scurt, cu propuneri de amendare a cadrului legal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a arătat că va propune constituirea Unităţii de management a Programului de vaccinare, în cadrul Ministerului Sănătăţii, structură care va avea mandatul să asigure achiziţionarea continuă şi la timp a vaccinurilor, pentru a evita sincopele de aprovizionare, măsura fiind promovată înainte de adoptarea proiectului Legii vaccinării, printr-o Hotărâre de Guvern.
“Este momentul să acţionăm repede, ţintit. Nu este admisibil să moară copii din cauza unor boli care pot fi prevenite. Cred că se impune să vorbim şi despre prevenţie şi despre educaţie pentru sănătate, iar aici medicii de familie au un cuvânt important de spus”, a subliniat premierul Grindeanu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe