- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gruia: Cerem Guvernului să emită o nouă OUG pentru aprobarea pensionării la cerere a unor poliţişti
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, a declarat, la finalul întâlnirii cu ministrul Traian Igaş şi conducerea MAI, că sindicaliştii cer Guvernului să emită o nouă ordonanţă de urgenţă prin care să aprobe şi pensionarea la cerere a unor poliţişti.
Marin Gruia a spus că propunerea sindicaliştilor legată de pensionarea la cerere a unor angajaţi MAI cu plata drepturilor compensatorii în următorii trei ani nu a fost aprobată de Guvern în şedinţa de joi, Executivul motivând că s-ar încălca acordul cu FMI.
În opinia liderului SNPPC însă, acest acord nu are legătură cu propunerea sindicaliştilor pentru că ei cer plata drepturilor compensatorii în următorii trei ani, iar acordul cu FMi expiră în 2011.
Astfel, sindicaliştii vor cere Guvernului să emită o nouă ordonanţă de urgenţă prin care să aprobe şi această propunere, în caz contrar ei intenţionând să acţioneze în instanţă Executivul. Gruia a arătat că nu este prea târziu pentru ca Guvernul să emită o altă ordonanţă, pentru că cea de joi nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial.
Liderul SNPC a spus că pe de altă parte propunerea ca unii poliţişti să se suspende la cerere pe o perioadă de 2-3 ani a fost acceptată de minister şi de Guvern, precizând că aceştia trebuie să-şi depună rapoartele după care ele să fie înregistrate.
Până în prezent au fost depuse 200 de cereri de suspendare din funcţie pe următorii doi - trei ani, iar acestea urmează să fie analizate, şefii de inspectorate urmând să decidă dacă le aprobă sau nu. Marin Gruia a menţionat că totuşi rămâne la latitudinea şefilor de inspectorate dacă aprobă sau nu aceste cereri pentru ca unităţile MAI să rămână în continuare funcţionale şi cu un număr optim de personal operativ.
Purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru, a declarat, vineri, că discuţiile cu sindicaliştii vor continua şi săptămâna viitoare, o nouă întâlnire fiind programată marţi, la ora 9.00.
Guvernul a adoptat, joi, OUG privind unele măsuri legate de încadrarea în limita cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor, care prevede amânarea încadrării absolvenţilor şcolilor ministerului până la 1 ianuarie 2012.
Actul normativ prevede acordarea ajutorului pentru poliţiştii şi cadrele militare, care încetează raporturile de muncă cu MAI sau trec în rezervă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Potrivit Ordonanţei, dacă persoanele în cauză sunt apte de muncă, dar nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii, beneficiază de plata unui ajutor, stabilit în raport cu vechimea efectivă în calitate de personal militar sau poliţist, calculat în funcţie de salariul funcţiei de bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate (50 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între unu şi cinci ani, 55 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între cinci şi 15 ani inclusiv, respectiv 60 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă de peste 15 ani).
OUG mai prevede exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare pentru poliţiştii şi cadrele militare care solicită încetarea raporturilor de serviciu, prin demisie sau la cerere, anterior datei aplicării măsurilor de reducere a numărului de posturi. MAI precizează că decizia privind exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare a fost luată în urma dialogului social cu sindicatele.
Potrivit actului normativ, încadrarea absolvenţilor promoţiilor anului 2011 ale şcolilor din structura MAI, respectiv din structura Ministerului Apărării Naţionale (pregătiţi pentru nevoile MAI) se face începând cu data de 1 ianuarie 2012.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999
-
CCR se reuneşte joi pentru a decide în privinţa cererilor de anulare a prezidenţialelor
-
Trupele israeliene au deschis focul în Liban la câteva ore după începerea armistiţiului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO