Grupa mare la grădiniţă devine obligatorie. Fără ea, copiii nu mai pot fi înscrişi la clasa pregătitoare, anunţă ministrul Educaţiei

Publicat: 11 05. 2020, 09:29
Actualizat: 11 05. 2020, 09:31
„Aş vrea să nu uite nici părinţii, nici autorităţile că începând din anul şcolar următor, deci din toamnă, participarea la grupa mare la grădiniţă devine obligatorie. Deci trebuie să-i încurajăm pe părinţi să-şi ducă la grădiniţă copilul, pentru că a devenit obligatorie grupa mare”, a declarat Monica Anisie în emisiunea „Din viaţa romilor”.
 

 
Întrebată de moderator dacă „altminteri nu mai poţi fi înscris”, Anisie a precizat că „la pregătitoare, sigur că da. E important, cred, acest anunţ pentru părinţi. Să ştie că de la toamnă trebuie să meargă la grădiniţă copilul, cel puţin la grupa mare”.
 
Ministrul Educaţiei nu a precizat ce se întâmplă în cazul copiilor care urmează o grădiniţă care nu este autorizată sau acreditată. Potrivit edupedu.ro, legea educaţiei nu prevede refuzul şcolarizării copiilor, pe motiv de neparticipare şcolară anterioară.