- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.02.2019, 13:46)
- Daniela Timofti
Grupul Monza dezvăluie activitatea falsului chirug italian în clinica medicală: Suntem parte lezată în acest context
Grupul Monza anunţă că se declară parte lezată referitor la cazul falsului chirurg italian descoperit în România şi au fost iniţiate demersurile judiciare împotriva lui Matteo Politi, precizând că acesta a operat o singură persoană în unităţile lor spitaliceşti.
Urmărește
5145 afișări
Grupul Monza dezvăluie activitatea falsului chirug italian în clinica medicală: Suntem parte lezată în acest context
“Grupul Monza România anunţă că există toată deschiderea din partea instituţiei, în legătură cu investigaţia care îl priveşte pe Matteo Politi. Grupul Monza se declară parte lezată în acest context şi a iniţiat demersurile judiciare necesare împotriva lui Matteo Politi”, se arată într-un comunicat remis, marţi, MEDIAFAX de Gupul Monza.
Sursa citată informează că Matteo Politi, chirurgul fals italian descoperit în România, a solicitat o colaborare, în decembrie 2018, cu Grupul Monza pentru o intervenţie chirugicală a unei paciente pe care o avea. În vederea acestei colaborări, Matteo Politi a prezentat actele necesare, inclusiv parafa de medic eliberată de Direcţia de Sănătate Publică.
În comunicat se susţine că bănuitul a realizat o singură intervenţie chirurgicală, care a avut loc la Centrul Medical Monza, în luna decembrie 2018, pentru o pacientă căreia Matteo Politi îi oferise, în prealabil, consultaţie preoperatorie într-o altă instituţie medicală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
“Niciun alt pacient al Grupului Monza nu a fost consultat sau operat de către Matteo Politi. Întreaga echipă a Grupului Monza România va lucra în strânsă legătură cu toate instituţiile implicate în ancheta referitoare acestui caz”, potrivit sursei citate.
Reacţia vine după ce jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group. Potrivit sursei citate, Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.
Colegiul Medicilor din România transmite, referitor la cazul falsului chirurg italian descoperit în România, că nu a eliberat niciun document care să confere presupusului medic dreptul de a practica medicina pe teritoriul ţării noastre, precizând că au fost sesizate deja organele de urmărire penală.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe