Grupul Rompetrol a finalizat miercuri evacuarea celor 62 de anagajaţii din Libia

Grupul Rompetrol a anunţat că miercuri au ajuns în România ultimele persoane din cei 62 de angajaţi pe care îi avea în Libia, astfel fiind finalizate cu succes operaţiunile de evacuare a salariaţilor companiei.

Urmărește
11 afișări

"Mulţumim angajaţilor nostri şi familiilor acestora pentru curajul de care au dat dovadă, dar şi pentru încrederea în eforturile depuse de companie pentru evacuarea acestora. Mai mult, apreciem eforturile acestora pentru conservarea şi securizarea instalaţiilor, atât pentru continuarea viitoarelor activităţi, cât şi pentru evitarea oricărui incident", a declarat, într-un comunicat, Gavit Kurkimov, vicepreşedinte al diviziei Dezvoltare Afaceri a Grupului Rompetrol.

Operaţiunile de evacuare a celor 62 de angajaţi au fost îngreunate atât de extinderea incidentelor şi închiderea temporară a spaţiului aerian, cât şi de distanţa mare dintre taberele aferente câmpurilor petrolifere şi punctele de extracţie (Tripoli, Benghazi), de 500 - 1.100 km. Taberele de lucru sunt în vecinătatea unor oraşe precum Awbari (aflat la aproximativ 150 km faţă de zona de conflict Sabha), Zillah sau Awjilah (500 km faţă de Benghazi), potrivit Rompetrol.

Prin mijloace proprii, dar şi cu sprijinul partenerilor din Libia, Rompetrol a reuşit transferul în siguranţă al angajaţilor de la câmpurile petrolifere la punctele de extracţie, iar cu susţinerea autorităţilor statului român aceştia au ajuns în România.

"Grupul Rompetrol doreşte să adreseze mulţumiri Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale şi Secţiei Consulare din Tripoli atât pentru stabilirea şi menţinerea unui contact permanent cu reprezentanţii companiei pentru o corectă informare asupra situaţiei personalului român din zonele afectate, cât şi pentru suportul acordat în derularea activităţilor de evacuare a cetăţenilor români din Tripoli", mai spune Rompetrol.

Divizia de foraj şi servicii la sondă a Rompetrol desfăşoară activităţi în Libia din 1976, fiind prezent în cinci locaţii, inclusiv Tripoli, unde este şi sediul general.

Grupul a anunţat la 21 februarie că a constituit o celulă de criză pentru monitorizarea, coordonarea şi menţinerea legăturii cu cei 62 de angajaţi din Libia ai diviziei de foraj şi servicii speciale la sondă a Rompetrol SA.

Violenţele legate de reprimarea insurecţiei în Libia s-au soldat cu 6.000 de morţi, dintre care 3.000 doar la Tripoli, a afirmat, miercuri, la Paris, purtătorul de cuvânt al Ligii libiene a drepturilor omului, Ali Zeidan, citat de AFP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici