La începutul săptămânii, Tribunalului Bucureşti a admis cererea procurorilor Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei, aceştia fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi de organizarea traficului de celule de origine umană în scopul obţinerii unui folos material.
Această decizie a fost atacată cu recurs de cei trei la Curtea de Apel Bucureşti, contestaţia urmând să fie judecată luni, 27 iulie.
Tribunalului Bucureşti arăta în motivarea acestei decizii că una dintre persoanele vizate în acest dosar, Florina Iordache, declara că, timp de doi ani, acesteia i-au fost prelevate ovule de patru – cinci ori. Femeia a primit de la Cecilia Borza, de trei ori, sumele de 700, 800 şi 1.000 de lei, pentru fiecare operaţie de prelevare ovule.
Florina Iordache arată în declaraţia sa că toate aceste fapte s-au petrecut în sediul clinicii Sabyc, la aproximativ două ore de la efectuarea operaţiei, iar că ulterior, i s-a propus de către doctorul Harry Mironescu şi de Cecilia Borza ca, dacă mai aduce şi alte femei care să fie de acord să li se preleveze ovule, să primească un comision de 100 de dolari.