Guvernul a amânat introducerea certificatului energetic pentru locuinţe

Termenul de la care statul va impune obligativitatea certificatului energetic pentru operaţiunile de vânzare, achiziţie sau închirierea de locuinţe a fost amânat de Guvern cu un an, până la 1 ianuarie 2011, prin ordonanţă de urgenţă.

Urmărește
126 afișări
Imaginea articolului Guvernul a amânat introducerea certificatului energetic pentru locuinţe

Guvernul a amânat introducerea certificatului energetic pentru locuinţe (Imagine: Vali Bădoi/Mediafax Foto)

"Prevederile articolului 13 alineatele 1 şi 2 din legea 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, referitoare la elaborarea certificatelor de performanţă energetică a clădirii şi punerea acestora la dispoziţie potenţialilor cumpărători sau chiriaşi de către proprietari, în cazul vânzării sau închirierii locuinţelor unifamiliale şi a apartamentelor din blocurile de locuinţe, se aplică începând cu data de 1ianuarie 2011", se arată în actul normativ aprobat de Guvern şi obţinut de MEDIAFAX.

Alineatele respective fac referire la certificatul de performanţă energetică a clădirii.

Legea 372/2005 prevede că la încheierea oricărui contract de vânzare - cumpărare sau închiriere pentru clădirile de locuit familiale şi apartamentele din blocurile de locuinţe va fi obligatorie prezentarea certificatului de performanţă energetică al clădirii.

Prin certificat, potenţialul cumpărător sau chiriaş este informat asupra performanţei energetice a apartamentului, exprimată, în principal, prin consumul total anual specific de energie, exprimat în kWh/mp arie utilă, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat, eficienţa energetică a apartamentului, prin încadrarea acestuia într-o clasă energetică (de la clasa A- eficienţă energetică ridicată, la clasa G- eficienţă energetică scăzută), funcţie de consumul total anual specific de energie, menţionează instituţia

Legea urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2010.

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a solicitat, în urmă cu trei săptămâni, amânarea termenului de aplicare a Legii 372/2005, considerând că impunerea de la 1 ianuarie 2010 a certificatului energetic va majora preţul caselor vechi cu 5-10% şi va bloca tranzacţiile.

Şi Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare a apreciat că legea care impune existenţa certificatului energetic la încheierea tranzacţiilor imobiliare va fi greu de aplicat de la 1 ianuarie 2010 şi a solicitat amânarea implementării pentru semestrul al doilea a anului viitor.

Ministerul Dezvoltării a susţinut însă că preţul certificării energetice nu îl influenţează semnificativ pe cel al tranzacţiilor, deoarece reprezintă un procent nesemnificativ în raport cu cheltuielile pentru efectuarea tranzacţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici