Guvernul a aprobat salariul minim unic pe economie pentru 2008
Guvernul a aprobat, miercuri, hotărârea prin care salariul minim pe economie este stabilit pentru anul viitor la 500 lei, în primul semestru, şi la 540 lei, în al doilea semestru, conform negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Guvernul a aprobat salariul minim unic pe economie pentru 2008
Hotărârea Guvernului specifică în mod clar că salariul minim va fi majorat la 540 lei dacă indicatorii economici vor fi cei prevăzuţi de Comisia Naţională de Prognoză.
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor au convenit, luni, ca din 2008 să fie un singur salariu minim unic pe economie, în primul semestru nivelul acestuia fiind de 500 de lei, iar din semestrul al doilea, dacă indicatorii economici vor permite, acesta să ajungă la 540 lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO