Guvernul a aprobat verificarea persoanelor cu handicap grav care deţin permis de conducere

  • Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă de urgenţă care vizează creşterea calităţii serviciilor sociale.
  • Una dintre măsuri vizează verificarea situaţiei persoanelor încadrate într-un grad de handicap incompatibil cu deţinerea permisului de conducere auto.
Urmărește
527 afișări
Imaginea articolului Guvernul a aprobat verificarea persoanelor cu handicap grav care deţin permis de conducere

Guvernul a aprobat verificarea persoanelor cu handicap grav care deţin permis de conducere

„Acest act normativ vine în continuarea întăririi reformei sistemului de asistenţă socială pe care am realizat-o. Niciun furnizor de servicii sociale din sistemul public nu va fi finanţat din bugetul de stat dacă nu deţine licenţă de funcţionare. Respectarea standardelor de calitate în asistentă socială este o obligaţie. Este fundamentală protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Conform reprezentanţilor ministerului, pentru soluţionarea problemelor complexe din asistenţa socială este nevoie de evaluare, decizie şi implementare integrată, iar un comitet interministerial va realiza acest lucru.

Ordonanţa introduce şi un mecanism prin care se verifică dacă persoanele încadrate într-un grad de handicap pot conduce autovehicule în siguranţă.

„În cazul în care diagnosticul medical este incompatibil cu şofatul, vor fi luate următoarele măsuri: Suspendarea prestaţiilor sociale până la reevaluarea medicală; Recuperarea sumelor încasate necuvenit”, arată ministerul.

Ordonanţa creează posibilitatea ocupării posturilor vacante printr-un memorandum iniţiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Finanţelor, în domeniul asistenţei sociale pentru asigurarea serviciilor în centrele pentru copii, persoane cu dizabilităţi sau persoane vârstnice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici