- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul a decis amânarea încadrării absolvenţilor din şcolile MAI până în 2012
Guvernul a adoptat, joi, OUG privind unele măsuri legate de încadrarea în limita cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor, care prevede amânarea încadrării absolvenţilor şcolilor ministerului până la 1 ianuarie 2012.
Actul normativ prevede acordarea ajutorului pentru poliţiştii şi cadrele militare, care încetează raporturile de muncă cu MAI sau trec în rezervă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se arată într-un comunicat de presă de joi al MAI.
Potrivit Ordonanţei, dacă persoanele în cauză sunt apte de muncă, dar nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii, beneficiază de plata unui ajutor, stabilit în raport cu vechimea efectivă în calitate de personal militar sau poliţist, calculat în funcţie de salariul funcţiei de bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate (50 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între unu şi cinci ani, 55 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între cinci şi 15 ani inclusiv, respectiv 60 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă de peste 15 ani).
OUG mai prevede exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare pentru poliţiştii şi cadrele militare care solicită încetarea raporturilor de serviciu, prin demisie sau la cerere, anterior datei aplicării măsurilor de reducere a numărului de posturi. MAI precizează că decizia privind exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare a fost luată în urma dialogului social cu sindicatele.
Potrivit actului normativ, încadrarea absolvenţilor promoţiilor anului 2011 ale şcolilor din structura MAI, respectiv din structura Ministerului Apărării Naţionale (pregătiţi pentru nevoile MAI) se face începând cu data de 1 ianuarie 2012.
Măsurile au fost luate având în vedere necesitatea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal pentru anul 2011 prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 286/2010.
Ministerul mai precizează că, la nivelul instituţiei, necesitatea asigurării fondurilor bugetare pentru acordarea drepturilor salariale ale personalului, aşa cum este definit prin prevederile OUG 30/2007, constituie, în contextul actual, o prioritate ce nu poate fi amânată.
"Pentru respectarea ţintei de deficit bugetar şi pentru încadrarea în cheltuielile de personal în limita alocată pentru anul 2011, prin Legea 286/2010, se impune ca MAI să implementeze unele măsuri de redimensionare a numărului de posturi ocupate de categoriile de personal enunţate. Demersul presupune ca, în acelaşi timp, să fie adoptate şi unele măsuri de protecţie socială a persoanelor care vor face obiectul aplicării măsurilor de reorganizare instituţională", conchide MAI.
Guvernul a avizat începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi amânarea procedurilor de încadrare în unităţile MAI a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
"Se doreşte însă şi preluarea unor dintre solicitările sindicatelor", au arătat sursele, după şedinţa de joi a Guvernului.
Potrivit acestora, ministrul de resort, Traian Igaş, se va întâlni cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, pentru a discuta despre o eventuală redistribuie la consulate a unor angajaţi disponibilizaţi din MAI.
Ministrul de Externe, Theodor Baconschi, a declarat, marţi, că angajaţi disponibilizaţi din MAI şi care au experienţă în relaţii cu publicul ar putea lucra în reţeaua consulară a MAE.
"I-am comunicat ministrului de Interne printr-o scrisoare oficială această disponibilitate. Nu am stabilit încă proporţiile unui astfel de transfer şi reconversie profesională, dar cred că este o idee bună, pentru că, în definitiv, foarte mulţi dintre cei care vor fi disponibilizaţi la MAI au o bogată experienţă de lucru cu publicul şi, în urma unei pregătiri specifice consulare, ar putea să fie eventual redistribuiţi în reţeaua noastră consulară", spunea Baconschi.
Agenţia MEDIAFAX a prezentat, săptămâna trecută, un proiect de ordonanţă de urgenţă care indica intenţia Guvernului de a bloca până anul viitor procedurile de încadrare în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, în contextul reducerii numărului de posturi din structurile MAI, prin amânarea până la sfârşitul acestui an a repartizării acestora.
Absolvenţii ar urma să fie repartizaţi la unităţile din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în perioada 28-30 decembrie 2011 şi numiţi în funcţie abia începând cu data de 1 ianuarie 2012, astfel încât să se prezinte la noile posturi din 3 ianuarie 2012, relevă proiectul.
Actul normativ permite totodată începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor MAI, inclusiv a funcţionarilor publici, preoţilor militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, pe baza cadrului legal deja în vigoare şi care îi conferă ministrului dreptul de a desfiinţa şi disloca unităţi în limita posturilor aprobate şi a bugetului alocat.
Măsurile sunt justificate în document prin "adâncirea" efectelor crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor cu drepturile salariale.
Aceste dispoziţii permit ministrului Administraţiei şi Internelor ca, pe baza consultării Colegiului ministerului, să poată înfiinţa, desfiinţa, disloca şi redisloca unităţi, până la eşalonul brigadă, servicii, secţii, birouri, compartimente şi subunităţi, în limita posturilor aprobate şi a fondurilor băneşti alocate.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, săptămâna trecută, după audierea sa în Comisia de apărare din Camera Deputaţilor, că 10.000 de angajaţi din MAI vor fi disponibilizaţi în următoarele două luni, inclusiv o mare parte din Aparatul Central.
Igaş a mai spus că, "după cum este firesc", va pleca un număr important de angajaţi din Aparatul Central, fiind pentru prima oară după 1989 când numărul acestora va coborî sub o mie.
Potrivit lui Traian Igaş, angajaţii din MAI care vor fi disponibilizaţi nu vor primi salarii compensatorii, întrucât situaţia economică nu o permite. Igaş a afirmat că disponibilizaţii din MAI vor primi exact aceleaşi ajutoare sociale ca orice angajat care îşi pierde locul de muncă.
Camera Deputaţilor nu a adoptat proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, anterior proiectul fiind respins de Senat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: România scapă de vizele pentru SUA
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO