Medicii nu răspund pentru greşelile lor, iar pacienţii sunt trataţi într-un sistem în care nu au nici un fel de drepturi. Duminică, 1 mai, la „România, te iubesc!”, Paula Herlo aduce din nou în discuţie malpraxisul şi legea care nu mai apără de mult pe nimeni: nici pe pacienţi, nici pe medici.
Telespectatorii Pro TV vor putea afla duminică povestea cutremurătoare a două familii care şi-au pierdut copiii în mod tragic. O fetiţă de numai cinci ani s-a prăpădit în urma unei toxiinfecţii alimentare, iar părinţii acuză medicii de neglijenţă. Nu i-au făcut analizele, iar atunci când starea copilei s-a înrăutăţit şi a intrat în comă medicii nu au intervenit. Transferată în disperare de cauză la un alt spital, micuţa n-a supravieţuit, iar la aproape un an de la moartea ei părinţii încă îşi caută dreptatea. Au adunat toate victimele cazurilor de malpraxis din Bihor şi le-au adus în faţa Colegiului Medicilor, însă strigătul lor de ajutor nu a fost ascultat. O altă familie şi-a pierdut fetiţa în urma unei operaţii despre care li se spusese că este foarte simplă, iar acum vor doar să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat în cea mai neagră zi din viaţa lor.
În România, numărul medicilor acuzaţi de colegiu poate fi numărat pe degete, iar aceştia nu plătesc pentru greşelile lor tocmai pentru că legea malpraxisului este neclară şi nu ajută pe nimeni, nici pe medici, nici pe pacienţi. În ciuda faptului că, anual, companiile de asigurări adună nu mai puţin de 3 milioane de euro din cotizaţiile pentru malpraxis pe care medicii sunt obligaţi să le plătească, pacienţii nu sunt despăgubiţi.