Guvernul a suspendat programul care ajuta elevii să-şi cumpere calculator
Guvernul a decis ca programul prin care elevii şi studenţii din familii cu venituri reduse primesc un ajutor financiar de 200 euro pentru achiziţionarea unui calculator nou să fie suspendat în anul 2009, pentru revizuirea criteriilor de selecţie şi un control amănunţit al solicitanţilor.

Guvernul a suspendat programul care ajuta elevii să-şi cumpere calculator (Imagine: Colegiul Pro)
Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Ea a explicat decizia prin faptul că jumătate dintr-un total de 44.000 cereri de înscriere în program au fost depuse de către elevi care declară "un venit zero" pe membru de familie.
"Acest fapt indică un viciu al legii, deoarece, în mod normal, şi familiile cele mai sărace beneficiază măcar de un ajutor social, astfel că venitul declarat nu poate fi zero. În aceste condiţii s-a decis suspendarea aplicării prevederilor Legii 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru revizuirea criteriilor de eligibilitate şi un control amănunţit al situaţiei", a spus Andronescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Programul guvernamental a fost iniţiat în urmă cu cinci ani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

