Decizia a fost luată în şedinţa săptămânală a Executivului.
„Prin hotărâre de guvern s-a aprobat alocarea din Fondul Naţional de Dezvoltare, aflat la dispoziţia Guvernului, a sumei de un milion de lei către bugetul local al Municipiului Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în vederea modernizării stadionului municipal”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.
Întrebat de jurnalişti, la Palatul Victoria, cum se justifică alocarea de fonduri pentru un stadion de fotbal în condiţiile în care Guvernul a tăiat bani de la investiţii importante, precum dezvoltarea liniei de metrou şi Centura Capitalei, Zaharescu a precizat că nu cunoaşte motivele exacte.
„Probabil că era o lucrare în desfăşurare. Pentru a se închide acea lucrare”, şi-a exprimat el opinia.
Ulterior, Guvernul a precizat că banii au fost alocaţi pentru modernizarea pistei de atletism.