Guvernul decide ca noul contract-cadru din sănătate să fie aplicat din iunie,cu două luni mai târziu

Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale va intra în vigoare la 1 iunie, cu două luni mai târziu decât termenul stabilit iniţial, pentru a finaliza în prealabil procedura de clasificare a spitalelor, pe baza căreia vor fi alocate şi fondurile aferente finanţării spitalelor.

Urmărește
5 afișări

Noul termen de intrare în vigoare a contractului-cadru în sistemul medical a fost stabilit în şedinţa de miercuri a Guvernului, decizie care confirmă informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a precizat că, urmare a acestei decizii, pentru următoarele două luni vor fi încheiate acte adiţionale pe baza contractului cadru în vigoare.

Surse oficiale au declarat, anterior, pentru MEDIAFAX, că autorităţile au căzut de acord ca noul contract-cadru să intre în vigoare peste două luni, respectiv din 1 iunie. Astfel, din 1 aprilie, când trebuia să intre în vigoare noul contract-cadru pentru anii 2011-2012, vor fi întocmite acte adiţionale care vizează prelungirea cu încă două luni a actului normativ din 2010.

Peste 80 la sută din medicii de familie au anunţat că nu vor semna contractele-cadru la 1 aprilie, astfel că, după această dată, bolnavii nu vor putea primi reţete compensate, gratuite şi trimiteri către specialişti, a spus preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Doina Mihăilă.

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că prelungirea cu două luni a actualului contract-cadru va permite modificarea prevederilor cu care medicii de familie nu sunt de acord, iar pacienţii vor primi medicamente compensate şi gratuite după 1 aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici