Guvernul decide în primăvară în privinţa eliminării subvenţiilor la încălzire, asumată faţă de FMI

Guvernul va lua o decizie în privinţa eliminării subvenţiilor la încălzire în primăvara acestui an, după ce strategia de dezvoltare a sistemului de termoficare va fi finalizată, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, întrebat dacă Executivul îşi va respecta angajamentul din înţelegerea cu FMI.

Urmărește
3 afișări

El a răspuns astfel după ce a fost întrebat de jurnalişti, la finalul unei întâlniri cu oamenii de afaceri, dacă Guvernul îşi menţine angajamentul faţă de FMI de a elimina subvenţiile la încălzire, pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB stabilită pentru acest an.

"Vom discuta după finalizarea strategiei privind termoficarea, în primăvara acestui an", a spus Boc.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în luna mai 2010, după finalizarea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, un pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, printre care şi diminuarea masivă a subvenţiilor la încălzire prin direcţionarea fondurilor doar către persoane cu venituri reduse.

Scrisoarea de intenţie la acordul stand-by redactată după negocierile din luna august 2010 cu FMI releva că Guvernul s-a angajat inclusiv să elimine subvenţiile la încălzire.

Ulterior, după o întâlnire cu sindicatele, premierul Emil Boc a anunţat că subvenţiile pentru termoficare vor fi acordate şi în 2010, iar în 2011, din aprilie, se va aplica o nouă strategie, astfel încât subvenţia să fie acordată numai celor care trebuie susţinuţi de stat şi să nu mai fie plătită nediferenţiat, ca în ultimii zece ani.

În cel mai recent raport publicat de echipa de evaluare a FMI se precizează că s-au convenit mai multe măsuri cu autorităţile de la Bucureşti pentru limitarea deficitului bugetar la 4,4% din PIB în 2011, printre care: (i)eliminarea primelor de vacanţă şi al celui de-al 13-lea salariu pentru a permite o oarecare recuperare a salariilor din sectorul public în limitele anvelopei salariale agreate; (ii) continuarea politicii de înlocuire a unui singur funcţionar public din şapte care părăsesc sistemul; (iii) prelungirea îngheţării pensiilor din anul acesta; (iv) lărgirea bazei de contribuţii la asigurările de sănătate pentru a include mai mulţi pensionari; şi (v) eliminarea subvenţiilor de căldură".

Experţii FMI notează că autorităţile se vor confrunta cu un număr de provocări pe parte de implementare a elementelor cheie ale ajustării, dar nu enumără printre în categoria măsurilor cu probabilitate incertă de adoptare şi eliminarea subvenţiilor la căldură.

"Reducerea asumată a anvelopei salariale depinde de capacitatea autorităţilor de a menţine şi în 2011 cea mai mare parte a reducerilor salariale convenite în iulie 2010, şi pe o reducere progresivă a numărului de angajaţi din sectorul public. Reformele din sectorul de sănătate vor trebui să predomine efectiv tendinţa din trecut de depăşire semnificativă a cheltuielilor. Autorităţile vor trebui de asemenea să continue să reziste presiunilor politice puternice de reducere a impozitelor pe venit sau a cotelor de contribuţii sociale sau de escaladare a cheltuielilor de capital dincolo de nivelurile sustenabile. Autorităţile sunt hotărâte în continuare să ia măsuri suplimentare în cazul în care vreuna din aceste provocări va periclita realizarea strategiei lor de ajustare", se spune în raportul publicat în ianuarie, după a şasea evaluare în cadrul acordului stand-by.

România are în derulare un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.

O misiune FMI - CE se află în România pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi se negociază condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Misiunea se încheie în data de 8 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici