- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul înfiinţează Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu atribuţii sporite de control
Guvernul a decis, miercuri, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin reorganizarea Agenţiei pentru prestaţii sociale, adăugarea unei direcţii de inspecţie socială şi suplimentarea cu 287 de posturi a schemei de personal, prin transferuri între instituţii.
Sulfina Barbu (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)
Decizia a fost luată prin ordonanţă de urgenţă, pentru aplicarea, începând cu anul viitor, a prevederilor Legii asistenţei sociale, şi are în vedere întărirea capacităţii de control a instituţiei, a anunţat ministrul Muncii, Sulfina Barbu.
În acest scop, numărul maxim de posturi al instituţiei a fost majorat cu 287 locuri, dintre care 132 vor fi preluate, prin transfer, din cadrul ministerului, iar alte 155 posturi vor fi transferate de la Inspecţia Muncii.
"Creştem capacitatea de control a inspecţiei sociale, care de acum înainte va avea o structură teritorială mult întărită. Vreau să reamintesc pentru fiecare beneficiar de prestaţii sociale că dosarele nu se modifică de la 1 ianuarie, nu trebuie să vină cu cereri noi cei care sunt în plată, dar trebuie să se aştepte la controale din partea inspecţiei sociale", a spus Barbu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ciolacu: Luni e o zi bună să votăm guvernul format din PNL, USR, UDMR
-
„Va pierde o treime din teritoriul său”. Premierul slovac Fico afirmă că Ucraina nu va fi invitată să adere la NATO
-
Răsturnare de situaţie! PSD se retrage din negocierile de coaliţie. Ciolacu: Vom vota un guvern minoritar de dreapta
Ministrul a mai arătat că actul normativ permite controlul la nivel local fără a mai fi necesară aprobarea procedurilor de la minister şi prevede sancţiuni atât pentru administraţia centrală, cât şi cea locală, dar şi pentru beneficiarii de prestaţii sociale care nu permit efectuarea de controale.
Potrivit ordonanţei, vor constitui contravenţii şi vor fi aplicate amenzi cu sume cuprinse între 5.000 lei şi 10.000 lei pentru împiedicarea în orice mod, de către administraţia publică său de către persoane fizice, a inspectorilor sociali să exercite atribuţiie de inspecţie, refuzul persoanelor fizice sau juridice de aplica măsurile dispuse de inspectorul social şi refuzul de a pune la dispoziţie documente sau informaţii necesare pentru control.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO