Ce spune şeful DSU despre criticile pe care le primeşte: Am ajuns să fiu vinovat şi pentru Caracal

Publicat: 19 12. 2019, 20:59
Actualizat: 29 01. 2022, 06:31

This browser does not support the video element.

„Problema noastră, de la Apuseni încoace – la orice situaţie de urgenţă, cumva s-a încercat să fie pus doctorul Arafat în mijloc şi pusă vina pe el. S-a încercat mediatic, pe social media într-un mod organizat. Am ajuns să fiu vinovat şi pentru Caracal, unde nu am avut nicio competenţă. La Apuseni nici măcar nu eram în ţară”, a spus Raed Arafat la Marius Tucă Show.

Întrebat care ar putea fi motivele, şeful DSU a precizat că unora nu le convine că „doctorul Arafat are credibilitate, altora nu le convine că sistemul de urgenţă are credibilitate”.

Unii avocaţi din dosarul Colectiv chiar îşi îndeamnă clienţii să îl critice, spune Arafat.

„Eu cred că unii avocaţi consideră că dacă-l bagă pe doctorul Arafat, care e cunoscut, procesul o să fie mai interesant. Atunci pun familiile să dea în Arafat să pună atenţie pe proces, pe ce vor ei să facă să obţină despăgubiri”, a explicat sursa citată.