- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul, reclamat de Fundaţia "Horia Rusu" la Avocatul Poporului pentru ordonanţa legată de CSM
Fundaţia "Horia Rusu" a reclamat Guvernul la Avocatul Poporului pentru ordonanţa de urgenţă prin care se modifica numărul de membri ai CSM necesar pentru ca instituţia să poată funcţiona, ONG-ul considerând că emiterea actului normativ al Executivului încalcă prevederile Constituţiei.
"Fundaţia Horia Rusu consideră că OUG 16 din 2011 privind unele măsuri temporare pentru continuarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), adoptată de Guvern la 23 februarie, este neconstituţională şi a sesizat în acest sens Avocatul Poporului. Prin modificarea (prin ordonanţă de urgenţă, n.red.) a Legii de organizare şi funcţionare a CSM, care face parte din categoria legilor organice, Guvernul a încălcat articolul 115, alineat 6 şi articolul 73 alineat 3, litera l) din Constituţie", afirmă reprezentanţii fundaţiei, într-un comunicat de presă dat publicităţii miercuri.
Potrivit articolului 115, alineat 6 din Constituţia României, Guvernului i se interzice să reglementeze prin ordonanţe de urgenţă organizarea şi funcţionarea instituţiilor fundamentale ale statului.
Potrivit articolului 73, alineat 3, litera e), "prin lege organică se reglementează organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi".
Conform legii de organizare a CSM, lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri. În urma deciziilor Curţii Constituţionale din 25 ianuarie 2011, care a invalidat alegerea în CSM a cinci dintre persoanele care au ajuns să aibă calitatea de membru, numărul total al acestora a ajuns la 14. În aceste condiţii, Cabinetul a ales să modifice, printr-o ordonanţă de urgenţă, legea CSM. Actul normativ emis în acest sens prevede că, "prin derogare" de la prevederile referitoare la cvorumul necesar pentru funcţionare, lucrările plenului CSM "se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor acestuia", până când Senatul îi va valida şi pe magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2011, în adunările generale ale magistraţilor.
"Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care s-a fixat cvorumul de prezenţă în plenul Consiliului Superior al Magistraturii la 14 în loc de 15. Măsura este excepţională şi temporară, fiind motivată de necesitatea asigurării funcţionalităţii normale a plenului CSM în contextul creat de invalidarea unor candidaturi pentru Consiliu, în virtutea deciziei Curţii Constituţionale. Măsura va înceta, respectiv cvorumul va reveni la 15 în momentul validării de către Senat a magistraţilor care urmează a fi aleşi în 2011 în adunările generale ale magistraţilor", declara, în 23 februarie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Ea arăta că Guvernul a înţeles astfel să răspundă preocupărilor şi solicitărilor membrilor CSM privind funcţionalitatea deplină a plenului acestuia.
"Reamintesc faptul că, potrivit Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, în special potrivit ultimului raport publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană, CSM-ului îi revin sarcini importante în perioada următoare, pentru asigurarea bunului mers al justiţiei", adăuga oficialul guvernamental.
În urma scrutinului din 1 noiembrie 2010, cei 11 membri aleşi de magistraţi în CSM au fost Lidia Bărbulescu şi Mircea Bucurel Aron, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dan Lupaşcu, Alexandru Şerban şi Nicolae Horaţius Dumbravă, din partea curţilor de apel, Adrian Toni Neacşu, din partea tribunalelor, Marius Tudose Badea şi Cristi Vasilică Danileţ, din partea judecătoriilor, George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel, Oana Schmidt Haineală, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, şi Dan Nicolae Chiujdea, din partea parchetelor de pe lângă judecătorii.
Această listă a fost validată de Senat în decembrie 2010, ulterior fiind contestată de 30 de senatori PDL la Curtea Constituţională (CC).
De asemenea, în decembrie 2010, Senatul a decis numirea Corinei Dumitrescu şi a lui Victor Alistar ca reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, pentru un mandat de şase ani. Şi această hotărâre a fost contestată la CC de către senatorii PDL.
Curtea Constituţională a decis că hotărârile Senatului sunt neconstituţionale, stabilind că, având în vedere imperativul constituţional referitor la organizarea şi funcţionarea CSM, până la reluarea şi finalizarea alegerilor pentru cele trei demnităţi (judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea - n.red.) ce au atras viciul de neconstituţionalitate, Senatul are îndatorirea constituţională să procedeze la validarea celorlalţi membri aleşi cu respectarea legii.
Totodată, CC a decis că este neconstituţională hotărârea Senatului privind validarea reprezenţanţilor societăţii civile în CSM, deoarece a fost dată fără verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor legale, în special a celor legate de interdicţii şi incompatibilităţi în ceea ce-l priveşte pe Victor Alistar.
În urma deciziei Curţii Constituţionale, dată cu cinci voturi "pentru" şi patru "împotrivă", judecătorii Bărbulescu şi Lupaşcu, precum şi procurorul Chiujdea au părăsit CSM. La fel şi Victor Alistar, liderul Transparency International, ales de majoritatea senatorilor ca reprezentant al societăţii civile în Consiliu.
Senatul i-a validat apoi pe cei opt membri ai CSM a căror candidatură a fost considerată legală în urma deciziei Curţii Constituţionale, senatorii adoptând o nouă hotărâre, conformă deciziei instanţei constituţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO